Ministrul Sănătății afirmă că România nu a ajuns încă în vârful valului 4 al pandemiei: ”Din păcate, nu suntem nici măcar pe platou”

Publicat: 20/10/2021 | 12:00

Ministrul Sănătății afirmă că România nu a ajuns încă în vârful valului patru al pandemiei. Potrivit lui Cseke Attila, nu ne aflăm nici măcar pe platou. Presiunea asupra sistemului sanitar este uriașă în contextul în care cazurile de infectare cu noul coronavirus cresc alarmant de la o zi la alta.

”Din păcate, ceea ce trebuie să conştientizăm cu toţii este că la un asemenea nivel de vaccinare pe care îl avem – şi analiza va trebui făcută la un moment dat într-o situaţie în care (…) putem să fim mult mai lucizi – cu asemenea grad de vaccinare noi chiar dacă la un moment dat acest val patru va trece… încă nu am ajuns în vârful valului, au fost tot felul de discuţii şi de prognoze. Din păcate, nu suntem nici măcar pe platou, există în continuare o creştere a numărului de infectări, ceea ce înseamnă că încă nu putem spera la acel platou de câteva zile, câteva săptămâni, ca apoi să fie o scădere. Presiunea este enormă, uriaşă pe sistemul sanitar, care evident că are anumite limite, pentru că nimic nu este infinit, nici capacitatea sistemului sanitar”, a declarat Cseke Attila, marţi, la TVR.

Ministrul a precizat că se fac estimări şi prognoze cu privire la evoluţia pandemiei: ”Una din variante a fost aceea de a ajunge la un anumit platou cândva la mijlocul lunii octombrie, cealaltă ne spunea mai încolo, peste câteva săptămâni. Vedem că nu am ajuns la acest platou, din păcate, în mijlocul lunii octombrie şi trebuie să înţelegem că fiecare dintre noi poate contribui în sens pozitiv sau mai puţin pozitiv la această chestiune”, a mai spus ministrul.

Klaus Iohannis: ”Este alarmantă lipsa de acțiuni concrete”

Președintele Klaus Iohannis a convocat, miercuri, la ora 17:30, o ședință la Palatul Cotroceni la care vor participa responsabilii guvernamentali, pentru a găsi soluții la criza COVID din România. Asta după ce marți s-au înregistrat cele mai multe cazuri de infectare cu coronavirus, dar și cele mai multe decese de la debutul pandemiei. Ultimul bilanț arată aproape 19.000 de cauzir noi și 574 de decese din cauza COVID-19.

La întâlnire vor participa premierul Florin Cîțu, ministrul sănătății Attila Cseke, ministrul de interne Lucian Bode, șeful DSU Raed Arafat, directoarea Centrului Național de Supaveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, Adriana Pistol și coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

”Este alarmantă lipsa de acțiuni concrete din partea autorităților și cifrele de azi confirmă, din păcate, că nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit până acum. Am decis să convoc, mâine (n.r. miercuri), o ședință cu toți responsabilii guvernamentali implicați în gestionarea pandemiei, pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor.

Este alarmantă lipsa de acțiuni concrete din partea autorităților și cifrele de azi confirmă, din păcate, că nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit până acum. Am decis să convoc, mâine, o ședință cu toți responsabilii guvernamentali implicați în gestionarea pandemiei, pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor”, a declarat Klaus Iohannis.