Miracolul realizat cu ajutorul Netflix. O fetiță dispărută a fost găsită după 6 ani de căutări

Publicat: 12/06/2023 | 07:23
O fetiță dispărută a fost găsită după 6 ani

Miracolele există! Kayla Unbehaun a dispărut în 2017, când avea vârsta de doar nouă ani. În data de 4 iulie, Kayla era văzută, pentru ultima oară, de tatăl ei. La șase ani distanță, fetița a fost găsită în Carolina de Nord. Iar întregul miracol a avut loc cu ajutorul Netflix, mai cu seamă în urma vizionării serialului Unsolved Mysteries. Iată mai jos detaliile.

În data de 4 iulie 2017, o familie din SUA avea să trăiască o adevărată dramă. Kayla Unbehaun, o fetiță care avea doar nouă ani, dispăruse fără urmă. Nimeni nu a mai putut să dea de ea, din ziua respectivă. A fost o întreagă desfășurare de forțe, la vremea aceea, doar pentru ca fetița să fie găsită. Dar fără speranțe: puteai spune că aproape se dizolvase din peisaj, nimeni nemaiputând să afle vreo informație legată de dispariția ei misterioasă. Iar totul a pornit de la mama ei!

Vezi și CE ÎNSEAMNĂ, DE FAPT, „IREVERENȚIOS” – CATEGORIA CIUDATĂ DE FILME DE PE NETFLIX ROMÂNIA

Kayla, o fetiță dispărută în 2017, a fost găsită după ce un bărbat a văzut un documentar pe Netflix

La data de 4 iulie 2017, Kayla a fost văzută pentru ultima oară. La momentul acela, fetița a fost răpită de propria mamă, Heather Unbehaun. Pentru că părinții ei au divorțat, mama nu a avut drept de custodie, așa că singurul lucru pe care putea să îl facă era să o viziteze pe cea mică. La data de 5 iulie, tatăl fetei a mers la locuința în care se afla fosta parteneră, pentru a o lua pe fiica lui. Dar dispăruse fără urmă.

Dar, la șase ani distanță, micuța Kayla a fost găsită! Acum, fetița care este adolescentă, se află în custodia autorităților, iar mama ei a fost reținută de polițiști pentru răpire. Kayla a putut fi recunoscută în serialul Unsolved Mysteries, care rulează pe platforma Netflix. Un proprietar al unui magazin a sunat imediat la poliție, după ce a realizat că a văzut-o pe Kayla într-un centru comercial din Asheville, în Carolina de Nord.

După șase ani, tatăl Kaylei poate răsufla ușurat. Fiica lui se află, acum, în siguranță, arată abc7chicago.com: „Este neobișnuit, dar este bine ca atunci când cineva suspectează că recunoaște pe cineva dispărut, indiferent cât de veche ar fi povestea, să nu stea pe gânduri și să ne sune ca să investigăm”.

Citește și CODURILE SECRETE CU CARE POȚI VIZIONA FILME ȘI SERIALE ASCUNSE PE NETFLIX

Sursă foto: captură video, Pixabay