Mircea Badea a făcut accident, în drum spre emisiune! Ce s-a întâmplat cu maşina: “E lovită, înjunghiată”

Publicat: 01/09/2022 | 07:34
Mircea Badea a fost la un pas să-și piardă viața. Sursă foto: captură Antena 3

Mircea Badea a fosti implicat într-un incident rutier, în drum spre emisiune. Prezentatorul ”În gura presei” a povestit cum au decurs lucrurile.

Mircea Badea s-a confruntat cu o situație mai puțin plăcută. Aflat în trafic, miercuri seara, în drum spre redacția Antena 3, prezentatorul a povestit cum un microbuz a intrat în mașina acestuia.

Mircea Badea a făcut accident, în drum spre emisiune

Accidentul a avut loc la Statuia Aviatorilor din București. Mircea Badea a mărturisit că mașina lui, ”o legendă locală”, s-a mai ales cu o nouă lovitură, printre alte 15.

„Vă povestesc ce mi s-a întâmplat venind la emisiune. Eu vin cu puțin timp înainte să începem emisiunea, că n-am chef să o ard prin incintă degeaba şi a intrat unul în spatele meu. Accident! Deci eram la Statuia Aviatorilor, veneam dinspre 1 Mai și urma să fac stânga către Charles de Gaulle. Deci ocolesc, statuia era în stânga mea, să ocolesc ca să mă duc, și venea dinspre contrasens o mașină. Am făcut stânga, am pus frână ca să-i dau prioritate de dreapta(…).

Vezi și: FILMĂRILE CU FOSTUL ȘEF AL ROMÂNIEI AU AJUNS ÎN MÂINILE DNA! LIVIU DRAGNEA, FILMAT PE ASCUNS, ÎN BRAZILIA, DE PRIETENII IUBITEI ÎN TIMP CE…

Aveam viteză înainte să pun frână 3 kilometri la oră, că îți dai seama mergi un pic cum ieşi de la stop ca să faci stângă. Zic cât de prost să fii, m-am gândit eu. Mă uit în retrovizoare, văd că era un microbuz, zic bun, cât de prost să fii? Ok, mă dau jos să văd ce s-a întâmplat.

”E lovită, e înjunghiată, e zdrobită pe toate părțile”

Mircea Badea a mai spus că microbuzul care a intrat în el avea numere de Ucraina, iar șoferul nici măcar nu a coborât să vadă ce pagube a provocat. Așadar, fiecare și-a văzut de drum.

Deși nu mai ține cont de câte ori a fost lovită mașina, prezentatorul a mai spus că, deși are o mașină veche și lovită pe toate părțile, nu intenționează să renunțe prea curând la ea:

Mă dau jos, mă uit…mașina mea e o legendă locală aici. Am o mașină foarte, foarte veche pe care nu intenționez să o schimb. E lovită, e înjunghiată, e mecită, e zdrobită, e pe toate părțile. Un fel de tanc, așa, care, mă rog, a trecut prin multe și nici nu intenționez să o schimb. Mă uit în spate, îți dai seama, o nouă lovitură, printre alte 15.

Vezi și: TZANCĂ URAGANU ȘI ADI MINUNE, COMBO DE NERATAT. CÂȚI EURO TREBUIE SĂ SCOȚI DIN BUZUNAR PENTRU O ORĂ DE CÂNTAT

Mă uit la microbuz, număr de Ucraina. Mă uit la conducătorul auto, bărbat în niciun caz bătrân. Nici nu s-a dat jos, se uita așa cu atenție și îngrijorare. (…)

Ăla pleacăt ma departe, nici nu s-a dat jos să vadă despre ce e vorba”, a relatat Mircea Badea, miercuri seară, la Antena 3.