Mircea Badea a răbufnit, după ce Klaus Iohannis a anunțat noile măsuri care vor intra în vigoare începând de luni

Publicat: 06/11/2020 | 17:05

Noile măsuri, anunțate de Klaus Iohannis, care vor intra în vigoare începând de luni a stârnit furia lui Mircea Badea. Prezentatorul TV a mărturisit că, în scurt timă, România va ajunge în carantină.

Toate școlile din România vor trece în online, circulația va fi restricționată pe timpul nopții, măștile vor fi obligatorii peste tot, în toată țara, târgurile și piețele vor fi închise, iar magazinele se vor închide cel târziu la ora 21.00. Măsurile au fost anunțate joi seară de Klaus Iohannis.

Președintele a precizat că este foarte hotărât să urmărească respectarea noilor restricții, care vor intra în vigoare începând de luni, 9 noiembrie. Însă, în opinia lui Mircea Badea, aceste măsuri nu vor diminua răspândirea infectării cu coronavirus.

”Domnul Iohannis ne-a spus că trebuie să ia măsuri mai ferme. Nu am auzit niciodată, din gura niciunui oficial român, și nici nu cred că o să aud, că nu cred ca e cazul, că ne trebuie măsuri mai inteligente. (…) Ei au senzația că, prin fermitate, se rezolvă cazul. Nu se rezolvă cazul, evident. Nicio șansă! Zero! Toate măcănelile alea, cu să nu se mai circule noaptea, mult succes cu astea! Nu va avea niciun efect, absolut garantat!

Sunt prea proaste! Eu nu vreau măsuri ferme! Eu vreau măsuri deștepte! Măsurile ferme nu rezolvă cazul. Noi în România putem să ne amăgim cu faptul că avem puține cazuri față de alte țări. Testăm mult mai puțin, de asta avem mult mai puține cazuri. (…) Sigur că și în România se va ajunge la treaba asta cu carantina. În mod evident cursul este crâncen, niciuna dintre măsurile astea, perfect stupide, perfect inepte, după părerea mea, nu rezolvă… și nu că nu rezolvă, nu au de a face cu pandemia.

Și atunci rețeta deșteaptă, pe care o văd totuși în străinătate, este testare la greu. Paradigma în care se află președintele este una total greșită. Când l-a întrebat un reporter despre testare, a zis: ”Nu e bună testarea” și a explicat și de ce: ”Pentru că, dacă ne testăm și noi doi suntem negativi, putem lua virusul mâine!”. Dar testarea nu e ca să îi testezi pe cei negativi, care sigur că se pot pozitiva mâine. Ci ca să îi descoperi pe ăia pozitiv atunci! În mintea președintelui României, testarea era ca să se descopere negativii”, a declarat Mircea Badea la Antena 3.

Klaus Iohannis: ”Măsurile ne vor ajuta să nu intrăm într-o fază mai gravă de lockdown”

Klaus Iohannis a declarat vineri, în cadrul unei vizite în Maramureș, că măsurile ferme luate de autorități ne vor ajuta să nu intrăm după alegeri într-o „fază mai gravă de lockdown”.

”Multe din măsuri au fost așteptate și au fost discutate cu experți, cu specialiști și așteptăm primele rezultate abia peste 2 sau 3 săptămâni. Toate aceste măsuri care vor fi puse în practică sunt măsuri care necesită un timp suficient de lung pentru a produce rezultate. Eu cred că măsurile pe care le-am decis, împreună cu Guvernul, sunt măsuri destul de ferme ca să ne permită să avem o viață apropiată de normalitate, să avem alegeri în siguranță și să continuă după fără să intrăm într-o fază mai gravă de lockdown.

Am observat că din păcate în ultimele săptămâni numărul de bolnavi a crescut rapid. Asta ne-a arătat că măsurile care au fost luate, măsuri bune, totuși nu au fost suficiente și de aceea au fost inițiate noi măsuri, măsuri mai ferme, măsuri care vor fi aplicate peste tot și care vor contribui la încetinirea răspândirii pandemiei”, a declarat președintele Klaus Iohannis.