Mircea Lucescu, linşat de presa din Turcia!

De: Cancan
Publicat: 11/11/2017 | 09:00

Nihat (37 de ani, 69 de meciuri şi 19 goluri în prima reprezentativă a Turciei, alături de care a terminat pe locul 3 la Cupa Mondială din 2002) a postat două mesaje pe Twitter, ambele încheiate cu hashtag-ul „lucescuistifa” (demisia Lucescu). „În prima repriză am jucat de parcă am fi avut interdicţie să legăm trei pase. Ca o glumă”, a fost prima postare a lui Kahveci. „Sunteţi în ţara dumneavoastră. Cred că ar trebui să rămâneţi acolo, domnul meu”, a mai scris fostul internaţional turc.

Presa de pe malurile Bosforului a taxat prestaţia Turciei, care, la fel ca România, a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2018 şi începe drumul pentru Campionatul European din 2020. Majoritatea publicaţiilor au punctat că golurile victoriei României au venit din partea lui Grozav, jucătorul lui Karabükspor.

„Lucescu a renunţat la zece nume faţă de momentul în care a preluat echipa, a dat semnalul construirii unei noi echipe şi a ieşit pe teren cu un 11 întinerit. Naţionala noastră nu a arătat prezenţă în luptă şi am pierdut cu 2-0”, remarcă „Fanatik”.

„Echipa naţională nu a dat speranţe. Turcia a jucat prost în faţa adversarei sale şi nu a dat speranţe pentru viitor”, scrie şi „Hurriyet” în secţiunea „Spor Arena”.

„Naţionala nu a satisfăcut la Lucescu acasă! Pe reţelele de socializare au început să apară cereri de demisie”, consemnează Sporx.com.

„Fotomac” pune accent pe statistica, una „înfiorătoare” pentru selecţionerului român: „Echipa naţională a câştigat un singur meci cu Lucescu, din cele cinic disputate – patru oficiale şi unul amical”.

 

Cristi P.