Mircea N. Stoian a spus adevărul din spatele celebrei emisiuni în care Cruduța și-a dat chiloții jos! Care au fost discuțiile din culise

Publicat: 15/08/2018 | 16:20

Mircea N. Stoian a vorbit despre celebra emisiune în care Daniela Crudu și-a dat chiloții jos în direct. Imaginile au ajuns în presa internațională, fiind distribuite chiar și de celebrul rapper 50 Cent. Fostul partener de emisiune al lui Dan Capatos a relatat, pe blogul său personal, adevărata poveste din spatele unei „lovituri de presă”, așa cum o numește el.

În urmă cu mai mulți ani, presa de peste Ocean a preluat imaginile cu Daniela Crudu, în timp ce își dădea chiloții jos la „Un show păcătos”, la propunerea lui Mircea N. Stoian. După ce i-a dat jos, bruneta i-a pus chiloții în cap jurnalistului. Fragmentul a fost preluat de toată presa din România, dar și de publicații mari din străinătate și a fost intens mediatizat, făcând-o celebră pe Cruduța.

Daniela Crudu a avut două perechi de chiloți pe ea

Cel care a venit cu ideea a fost chiar Mircea N. Stoian, care în culise i-a propus lui Dan Capatos ca Daniela Crudu să își scoată chiloții în direct, în prima parte a emisiunii. Ideea jurnalistului a fost foarte curajoasă, nimeni din televiziunea românească nu mai făcuse așa ceva. La început, Cruduța nu a acceptat ideea propusă de Mircea N. Stoian. După ce fostul om de televiziune i-a spus că își va pune două perechi de chiloți, una la culoarea pielii care să rămână pe ea, Daniela Crudu a s-a lăsat convinsă. Și Dan Capatos a fost încâtat de ideea care le-a ridicat audiența.

„Tot scormonind după găselnițe editoriale, care să de aducă audiență emisiunii cu șarpele ăla imbecil, ieșind din grapefruit-ul păcatului în siglă, i-am propus lui Capatos ca Daniela Crudu să-și scoată chiloții în direct întruna dintre emisiuni. Uite și dialogul savuros de atunci;

Mircea N Stoian:  Dane, frățiorule, dacă tot e să o facem lată, hai să-și scoată Cruduța chiloții în direct pe prima parte a emisiunii. Nu a mai făcut nimeni așa ceva în televiziune, că nu au curaj, E rupere. O preia toată presa.

Dan Capatos: Bă, ești nebun? Nu se poate. Ne rup ăștia de la CNA cu amenzile. Ne dau, dracului, ăștia de la Antenă afară. Nu merge, nene.

Daniela Crudu: Stoiane, Cum să-mi dau chiloții jos? Am fusta scurtă  se vede tot după-aia. Nu fac așa ceva.

Mircea N Stoian: Hai să le luăm pe rând. Dana. Îți dai chiloții jos, așa cum își arăți și țâțele tot timpul, fără să ți-o ceară nimeni. Dane. Amendă nu luăm pentru că nu se va vedea nimic după aia.  Își pune asta două perechi de chiloți pe ea. Unii la culoarea pielii sau pe aproape și unii  de culoare închisă, pe care îi scoate în direct. S-a mai făcut asta  în teatru. Nu fii fraier, că nu se întâmplă nimic. Îți dai seama că toată emisiunea, după ăia, de se uită la noi vor sta cu ochii pe ea, doar-doar s-o vedea ceva? Rupem.

Dan Capatos: Bine mă, hai.

Zis și făcut. Începe emisiunea. Circul de rigoare, Cruduța se dă  mai spre canapea filmată îndeaproape. Și-a  dat chiloții jos și mi-a pus pe cap,  în hohotele și aplauzele publicului. (Asta a fost găselnița ei. Evident chiloții erau noi) Cu ocazia asta, am mai luat  un sac de injurături de la poporul prost, dar teleast, din care apelativele ”libidinos”, ”boșorog”, „ nesimțit” și multe altele, nu au lipsit. Banii i-a luat Capatos. Evident că nu s-a întîmplat nimic după aceea. Lumea a aplaudat cu frenezie, presa a scris, anecdota a ținut câteva zile topul bârfelor, toată lumea a avut de câștigat.”, a povestit Mircea N. Stoian, pe blogul său.

Angie Voicu