Mircea Sandu: „Ionuţ Lupescu e cea mai bună soluţie la FRF!”

De: Cancan
Publicat: 18/10/2017 | 11:31

Totuşi, Mircea Sandu speră ca fostul internaţional român să se răzgândească. „Naşul” consideră că Lupescu ar fi cea mai bună soluţie pentru postul de preşedinte la FRF dat fiind cunoştinţele pe care le-a dobândit de când este într-o poziţie oficială la forul internaţional. „Nu vine Ionuţ Lupescu de acolo. Pentru fotbalul românesc ar fi minunat să vină pentru câte ştie, dar nu cred”, a spus Mircea Sandu.

Fostul preşedinte al FRF mai este de părere că în viitor Ionuţ Lupescu poate promova în organigrama UEFA şi poate ajunge chiar secretarul general al forului. „Oricine ar fi în poziţia lui, care poate ajunge secretar general adjunct sau secretar general al UEFA s-ar putea întâmpla în următorii zece ani, dar el a intrat acolo pe un anumit trend, e apreciat”, a mai spus Mircea Sandu la Digi Sport.

Alegerile pentru preşedinţia FRF vor avea loc anul viitor, la o dată ce va fi anunţată ulterior. Ionuţ Lupescu a activat în cadrul FRF timp de cinci ani, perioadă în care a ocupat funcţia de director sportiv.

Ionuţ Lupescu s-a declarat de mai multe ori dezamăgit de abilităţile celor care conduc în ziua de azi fotbalul românesc, în special de Răzvan Burleanu. „E un amatorism total în ceea ce priveşte forurile care conduc fotbalul românesc, pentru că regulamentele trebuie să fie foarte clare, ca să nu mai fie probleme”, a declarat Ionuţ Lupescu pentru Digi Sport.

Lupescu, în prezent şeful comisiei tehnice de la UEFA, a vorbit şi despre o eventuală candidatură la preşedinţia FRF şi înclină să rămână la UEFA, dar a lăsat de înţeles că s-a putea răzgândi. „Se speculează numele meu când e vorba de FRF, dar nu ştiu deocamdată ce o să fac. Mă simt foarte bine aici. Dacă la anul mă hotărăsc să fac altceva vom vedea, dar, în general, acolo unde ai fost o dată nu e bine să te întorci”, a mai spus Lupescu.

                                                                                             

Cristi P.