Mirel Rădoi, mulțumit de forma jucătorilor under 21 din Liga I: „Munca îmi va fi mai grea de acum încolo!”

Publicat: 14/08/2018 | 08:53
Ultimul meci al etapei a IV-a a Ligii I, dintre Dinamo și Viitorul, joc încheiat cu victoria „câinilor” cu 1-0, a fost urmărit de la fața locului și de noul selecționer Under 21 al naționalei, Mirel Rădoi.

Tehnicianul a declatrat la finalul partidei că a remarcat mai mulți jucători eligibili pentru naționala under 21. Fără să nominalizeze, Rădoi a recunoscut că selecția pentru naționala U21 va fi mult mai dificilă de acum încolo având în vedere numărul mare de jucători under 21 din Liga i care sunt în formă.

„Un meci frumos, viu, intens, felicitări lui Dinamo. Au avut 4 jucători Under 21, au schimbat sistemul, deci au lucrat în săptămâna asta și chiar le-a ieșit. Viitorul a avut posesie, dar fără progresie și nu a avut mingi la finalizare. Evident că lipsa antrenorului este importantă, dar și Cătălin Anghel este un antrenor care știe foarte bine jucătorii, e zi de zi cu ei. Am avut ce să văd și munca îmi va fi mai grea de acum încolo, trebuie să aleg pe cei mai în formă jucători. Îmi place Drăguș. Cui nu-i place? A confirmat în Liga 1 și poate face parte din lotul național U21. Nu dau indicații antrenorilor, ei văd mai bine jucătorii, dar am discuții cu ei despre jucători. Vorbesc și cu Dică așa cum vorbesc și cu ceilalți”, a declarat Mirel Rădoi.

Reprezentativa de tineret a României este neînvinsă și ocupă locul 3 în grupa preliminară pentru calificarea la turneul final al Campionatului european under 21 care va avea loc anul viitor în Italia și San Marino.

Mirel Rădoi a fost numit selecționerul reprezentativei under 21 la încpeutul acestei luni după ce Daniel Isăilă a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită. Anterior acestui post, din luna martie 2018 Mirel Rădoi a ocupa funcția de manager sportiv la naționala under 21.