Mirela Vaida, despre Radu Vâlcan: ”Este cireaşa de pe cocosul de pe nuca de mango din…” Ce reacție a avut actorul

Publicat: 25/03/2018 | 16:35

Mirela Vaida Boureanu l-a făcut pe Radu Vâlcan să tresaă și apoi să rămână mut de uimire! Totul s-a întâmplat la o petrecere de botez, unde vedeta a cântat și a fost apreciată de cei prezenți.

„Hai să mai cântăm o dată melodia „Cântă cucul”. Eu sunt din Moldova, dar nici Bucovina nu-i departe. (…) Băi, ce bătrâni suntem! După 20 de ani, vorbim ca în filme. (…) Radu Vâlcan este cireaşa de pe cocosul de pe nuca de mango din Thailanda. (…) Am apreciat la familia lui Bogdan unitatea dintre ei, deoarece acolo unde este unul sunt toţi. Mă bucur că sunt oameni uniţi. Sunt fericită că mă aflu la botezul prietenului meu de 20 de ani”, a spus Mirela Vaida.

Radu Vâlcan, filmări pentru sezonul 4 la ”Insula Iubirii”

Radu Vâlcan a filmat în Thailanda pentru cel de-al patrulea sezon al emisiunii ”Insula Iubirii”.

„Este cel mai intens, cel mai tare sezon de până acum. Este ceva ce nu s-a mai văzut, nu numai în această emisiune, ci și în România, o spun cu mâna pe inimă. Sezonul patru va fi cu mult peste așteptările telespectatorilor. Va fi ceva extraordinar”, a spus Radu Vâlcan.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult