Mirela Vaida, drama prin care a trecut în urmă cu șase ani: “Am pierdut două sarcini…“

De: Cancan
Publicat: 19/04/2018 | 08:12

Mirela Vaida este una dintre cele mai apreciate vedete de televiziune, atât pentru performanțele profesionale, cât și pentru familia frumoasă pe care o are. Acum, Mirela și soțul ei se bucură de cei doi copii, însă puțini cunosc drama prin care a trecut în urmă cu șase ani.

La aproximativ trei ani de la căsătorie, vedeta a vrut să rămână însărcinată, însă nu a putut, s-a chinuit doi- trei ani, până să o aducă pe lume pe Carla, fetița ei.

Păi dacă eu m-am măritat la 27 de ani, copiii au venit la 33 de ani. Destul de târziu. Vreau să zic aşa, până la 30 de ani am fost mai preocupată de job, de carieră, la 29 de ani am intrat în Antena 1, un proiect zilnic care îmi lua toată energia, care îmi lua tot timpul şi nu gândeam în vremea aia la copii. Şi când am vrut să fac copii, doi ani de zile nu am putut…sau chiar trei. După ce mi-am rezolvat toate problemele, după ce am pierdut două sarcini, am reuşit să rămân însărcinată cu Carla şi să o aduc pe lume.

După aceea am zis, Doamne, dacă pot să fac acum, să nu pierd timpul, să mai fac încă unul. Cine ştie ce se întâmplă. (…) A fost cel mai greu. Noi mâncăm prost, ne stresăm, organismul trebuie pregătit, nu doar fizic, ci şi emoţional. (…) Copilul când vine trebuie să fie primit într-un cuib, în linişte. Chiar e o pregătire spirituală din punctul asta de vedere. (…) După ce piezi două sarcini, foarte greu îţi revii. Din cauza calităţii vieţii care e din ce în ce mai slabă, femeile nu mai au aceeaşi putere de a naşte copii., a declarat Mirela Vaida la Interviurile VIVA!.

Mamă pentru a treia oară

În cadrul unui interviu, prezentatoarea TV a dezvăluit că plănuiește să rămână însărcinată spre sfârșitul anului viitor, cel târziu la începutul lui 2020 pentru ca atunci când va avea deja 38 de ani să devină mamă pentru a treia oară.

„Eu am 36 de ani şi am doi copii mici, însă mi se pare că l-aş face pe al treilea. Mi-am pus în minte planul: să crească cel mic, să îl scot din pampers, să meargă singur, să înţeleagă când îi spun mâncare şi alte lucruri şi aş mai face unul pe la 38 de ani”, a povestit Mirela Vaida.