Mirela Vaida e foc și pară! A vrut să-și ducă copiii la Disneyland, dar a avut parte de o surpriză neplăcută: ”Asta e! Stăm acasă”

Publicat: 18/04/2023 | 14:15
Mirela Vaida, prezentatoarea de la Acces Direct

La doar câteva zile după episodul deranjant cu Wizz Air, Mirela Vaida este enervată la culme de TAROM! Prezentatoarea de la Acces Direct a acuzat cea mai veche companie din România de prohibiție. Totul a pornit de la niște simple bilete pentru Disneyland. 

Pe data de 18 aprilie, Mirela Vaida le-a transmis fanilor de pe rețelele de socializare că este, din nou, profund dezamăgită de serviciile companiilor aeriene din România. Înainte de Paște, prezentatoarea TV era foc și pară pe Wizz Air pentru că avionul său a avut o întârziere de 11 ore. De la incidentul respectiv, a spus, tare și clar, că nu mai vrea să apeleze la serviciile firmei. Mai mult de atât, episodul de sâmbătă de pe Aeroportul Otopeni (VEZI AICI DETALII) se pare că a făcut-o, într-adevăr, să se lepede de Wizz Air.

„Am vrut și eu să-mi duc copiii la Disneyland, în vacanța de Rusalii… Dar pare o misiune imposibilă!! De Wizz Air și de bătaia lor de joc, să nu mai aud Ați văzut cum si-au bătut joc de oamenii aia, săracii, uitați sau lăsați prin aeroporturi, în Sâmbăta Învierii…, a spus Mirela Vaida pe Facebook.

(CITEȘTE ȘI: Mirela Vaida a răbufnit după incidentul de pe aeroport: „Își bat joc de oameni”)

Mirela Vaida, foc și pară pe TAROM: „Au niște prețuri astronomice la bilete!”

Pe data de 4 iunie, creștinii sărbătoresc Rusaliile, motiv pentru care copiii nu merg la școală. Pentru a profita de ocazie, prezentatoarea voia să-i ducă pe Carla, Vladimir și Tudor la Disneyland, dar a rămas șocată când a văzut că prețurile oferite de TAROM pornesc de la 11.908 lei! Fiind nevoită să aleagă între Wizz Air, cărora abia le-a declarat război și compania românească, a ales să stea acasă.

Cât ar fi costat-o biletele de avion pe Mirela Vaida / Sursă fogto: Facebook

„Iar TAROM nu ne ajută cu absolut nimic!! Pune niște preturi prohibitive la bilete Dacă această companie de stat nu e făcută pentru noi, românii, care să își permită să călătorească de ici-colo în 2023, atunci pentru cine e făcută?? Am de ales să zbor între unii care își bat joc de oameni și unii care au niște preturi astronomice la bilete Asta e… stăm acasă!”, a închis vedeta.

(CITEȘTE ȘI: Mirela Vaida, clipe de coșmar în aeroport. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei înainte de zbor: “Cine are grijă de noi?”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult