Miron Cozma, detalii picante despre partenera lui de viață: „Eu nu iubesc! Când a rămas pe drumuri, am luat-o eu”

Publicat: 26/05/2021 | 16:55
Miron Cozma a vorbit despre actuala sa iubită (sursa foto captură KanalD)

Miron Cozma a vorbit, într-un interviu recent, despre actuala sa iubită, oferind și amănunte despre relația care a urmat în viața Luceafărului huilei, după relația tumultoasă pe care a avut-o cu Marinela Niță.

Deși pe vremea când se afla închis în Penitenciarul Rahova, la mijlocul anilor 2000, obișnuia să își facă publică viața intimă, acum Miron Cozma a ajuns în cealaltă extremă. Este foarte discret și puțini sunt cei care știu informații despre femeia care îi este, în prezent alături.

Citește și: Denise Rifai a dat lovitura: interviul cu Miron Cozma a rupt! Kanal D a bătut și Pro TV

„Da, există. Culmea, pentru prima dată îi spun unei femei partenera mea de viață, nu iubita mea. Culmea ironiei, este o femeie modestă chiar dacă are două facultăți, regizor, scenarist, să vedeți cum cântă, e artist, a fost pe MTV.

A avut însă niște probleme în viață și eram la un moment dat într-un grup, m-au considerat și pe mine artist (…) Printre ei era și regizor, artista Maia Casiel cum îi spun eu și cum îi place ei, nu e numele ei real. Din cauza sistemului judiciar, a rămas fară un apartament pe care-l avea la bloc.

„0,06 la sută din oamenii de pe planeta au asta”

A rămas pe drumuri și ea și copilul ei (…) Nu vreau să o laud acum, dar are ochii turcoaz, 0,06 la sută matematic din populația lumii are ochii ca ai ei. (..) Nu a fost niciodată femeia mea, a fost căsătorită.

Singurul bărbat din viața ei a fost soțul ei, de care a divorțat. Când a rămas pe drumuri, am luat-o eu. Ea nu are nimic! Am luat-o lângă mine pentru că îmi place să ajut oamenii, mai ales o femeie de valoarea ei”, a spus Miron Cozma, la KanalD.

Întrebat dacă o iubește, Miron Cozma a răspuns tranșant: „Eu nu iubesc! Repet, doar pe Dumnezeu și familia! E partenera mea de viață, atât!”. 

Nu rata: Miron Cozma, dezvăluire incredibilă: “Am vrut să-l împușc pe Ion Iliescu la Cotroceni, în 1991!”