Miron Cozma şi Marinela, primul revelion ca sot si sotie! „Ne-am pus o dorinţă pentru care ne rugăm zi de zi, sa avem un bebe”

De: Cancan
Publicat: 03/01/2013 | 22:54

Miron Cozma şi Marinela Niţu au venit până la Târgu Jiu să petreacă primul Revelion la restaurantul la care cu un an în urmă luceafărul huilei şi-a lansat partidul. Cei doi au dat curs invitaţiei patronului restaurantului şi s-au distrat pe cinste. Miron Cozma a luat hora înainte, iar prietenii apropiaţi au dorit să imortalizeze momentele de distracţie alături de cuplul care se declară fericit. 

  „Am venit la Târgu Jiu pentru a petrece primul revelion în societate alături de soţia mea, Marinela. Ne-am pus o dorinţă pentru care ne rugăm de altfel în fiecare zi, adică să fim binecuvântaţi cu un copil. Am dansat şi am jucat, aşa cum îi stă bine românului, iar pe doi ianuarie am revenit la Bucureşti“ a declarat Miron Cozma convins că a început anul cum nu se poate mai frumos.

Rodica Istratie