Misterul microfonului din casa lui Carmen Dan a fost elucidat! Poveste incredibilă. Legătura dintre schimbarea Şefului Poliţiei şi afacerişti libanezi

De: Cancan
Publicat: 09/01/2018 | 20:59

1.Misterul microfonului din casa lui Carmen Dan

Potrivit EVZ, majoritatea informaţiilor au fost primite de la surse din Ministerul de Interne, în mod evident nemulţumite de modul în care Carmen Dan conduce această instituţie. Primele informaţii publicate de EvZ au vizat jaful de la locuinţa ambasadorului Pakistanului şi a celebrului fotbalist Gică Hagi, sub nasul jandarmilor şi ţinute ascunse de Ministerul de Interne. Informaţiile au fost confirmate oficial de IPJ Ilfov, după câteva ore de la publicarea lor, la presiunea presei. Acum apar date despre povestea microfonului plantat în locuinţa ministrului de Interne, Carmen Dan. A căror veridicitate sursa citată o consideră la fel de sigură ca şi în primul caz. La finalul lunii noiembrie, ministrul de Interne, Carmen Dan, a ieşit cu o informaţie care a bulversat media. Găsise un microfon plantat în locuinţa sa. Un membru al CSAT, interceptat în propria locuinţă, era o experienţă nemaiîntâlnită.

„Am găsit un dispozitiv de înregistrare într-una dintre camerele apartamentului în care locuiesc. Dispozitivul l-am găsit într-o priză de telefon, nu era la vedere. Era conectat la o sursă de alimentare şi avea şi o baterie”, a declarat Carmen Dan, pentru România TV în data de 29 noiembrie. Aceasta este povestea pe care o ştiţi. EvZ a intrat în posesia unor informaţii năucitoare despre scandalul microfonului găsit în locuinţa ministrului MAI. Carmen Dan pare să-şi fi înscenat totul, cu ştiinţa lui Liviu Dragnea, susţin sursele citate. La prima vedere, gestul ministrului Carmen Dan de a-i cere demisia şefului Poliţiei Române, Bogdan Despescu, pare justificat de faptul că un subordonat de-al său este acuzat de pedofilie. Astăzi, ministrul Carmen Dan a cerut revocarea din funcţie a lui Despescu şi numirea lui Cătălin Ioniţă interimar pe această funcţie. Surse judiciare şi poliţieneşti au dezvăluit pentru EvZ adevăratul motiv pentru care Carmen Dan a făcut aceste mişcări: Poliţia Română şi DIPI au investigat în profunzime cazul „microfonul” şi au aflat adevărul pe care Carmen Dan vrea să îl îngroape. Un SRL a fost chemat să „găsească” microfonul din priza lui Carmen Dan. În data de 29 noiembrie 2017, ministrul Carmen Dan a apelat la doi foşti lucrători ai DIPI, pentru a-i efectua o verificare anti-interceptare a locuinţei. Numele acestora nu au fost făcute publice deocamdată, fiind în curs de verificare, dar sunt persoane cunoscute în mediile Ministerului de Interne.

Aceştia s-au deplasat la domiciuliul ministrului şi, cu un echipament care ar aparţine unei alte firme, o societate comercială care are ca obiect de activitate paza şi protecţia, au făcut o scanare anti-interceptare a vilei lui Carmen Dan. După minuţioase căutări, cei doi foşti ofiţeri „au găsit” un dispozitiv de interceptare la distanţă, nefuncţional, într-o priză de telefon fix unde sursele EVZ spun că nici nu ar fi încăput fizic. Cu alte cuvinte era mai mare decât locul în care spune că l-a găsit Carmen Dan. În aceeaşi seară, ministrul Carmen Dan a declarat public că ea însăşi a găsit într-o priză un dispozitiv de înregistrare. Firma la care lucrează cei doi foşti lucrători DIPI este abonată la efectuarea de astfel de activităţi, mai ales în cercul de apropiaţi ai lui Liviu Dragnea, ei deparazitând sediile firmelor Tel Drum, în trecut, dar şi domiciliile mai multor pesedişti.

2. Cu cine va fi schimbat şeful Poliţiei, Bogdan Despescu? Un apropiat al SRI din epoca Coldea

Cu Cătălin Ioniţă. Acesta este chestor principal, are 41 de ani şi din 2016 este directorul Direcţiei Generale Anticorupţie din MAI. Cătălin Ioniţă este absolvent de studii superioare de lungă durată cu diplomă de licenţă Academia de Poliţie Al. Ioan Cuza, Bucureşti – Facultatea de Drept, Specializarea Combaterea Criminalităţii Economice şi a urmat studii postuniversitare Universitatea Bucureşti – Facultatea de Drept – Criminalistică. El a urmat mai multe cursuri de specializare, iar în 2012 a obţinut doctoratul la Academia de Poliţie „Al. Ioan Cuza”. În perioada 1998 – 2000 a fost ofiţer specialist în cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul Poliţiei Sector 1 Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, apoi timp de şapte ani a fost şef compartiment în cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul Poliţiei Sector 1, iar apoi, până în 2012 a a fost şef serviciu al Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul Poliţiei Sector 1. În 2012, Ioniţă a devenit pentru scurt timp Şef serviciu la Serviciul de combatere a corupţiei şi a infracţiunilor comise în sfera instituţiilor bugetare din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor, în acelaşi an fiind numit director adjunct al Direcţiei de Investigare a Fraudelor, post ocupat până în 2013. În 2013 – 2014 a fost director adjunct al Direcţiei de Investigare a Fraudelor, din 2014 până în 2016 director al Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, iar din 2016 ocupă funcţia de Director general al Direcţiei Generale Anticorupţie. Toate bune şi frumoase, dar surse din Poliţia Română nemulţumite de această propunere au oferit EvZ câteva date interesante. O parte dintre ele au fost verificate, altele au nevoie de investigaţii suplimentare. Dar semnele de întrebare sunt suficiente pentru a justifica publicarea lor.

Despre Cătălin Ioniţă se ştie că facea parte dintre ofiţerii de poliţie apropiaţi de SRI din epoca Coldea-Maior, legătura sa cu fostul chestor Tobă fiind cunoscută de cei apropiaţi. Tatăl lui Cătălin Ioniţă, Iordan Ioniţă, a fost asociat în Black Sea Special Purpose Entity SRL, din Popeşti Leordeni, firmă specializată în imobiliare. În prezent societatea este deţinută de două firme tip off-shore din Cipru. Are în patrimoniu un teren de 3.655 de mp în Mamaia şi o construcţie. Societatea respectivă este cunoscută ca fiind beneficiară unei sentinţe civile prin care Primăria Constanţa este obligată să-i vândă un hectar de teren în Mamaia. Acelaşi tată, Ioniţă Iordan, este fost asociat într-o altă firmă – SC Black Sea SPV Business SRL – care are în proprietate mai multe suprafeţe de teren în Corbu. Nici mai mult nici mai puţin decât 250.000 mp! Actualul proprietar sunt aceleaşi două off-shoruri din Cipru. Numele acestora: Stalevo Holdings Ltd şi Zenarco Holdings Ltd. O legătură cel puţin ciudată între tatăl noii propuneri la şefia Poliţiei Române şi scandalul Rodipet se poate face prin doi cetăţeni libanezi, Mehdi Awdi şi Mohamad Ali Awdi, condamnaţi la 10 ani închisoare, dosar instrumentat de procuroarea Georgiana Hossu. Se pare că tatăl lui Cătălin Ioniţă a fost angajat la firma Supremo Media SRL încă din anul 2000, care se ocupa cu distribuţia de presă, de aici începând relaţia cu aceştia. Fraţii Awdi, aşa cum spuneam, sunt coasociaţi cu tatăl propunerii de şef al Poliţiei Române, dar sunt şi legaţi direct prin participarea într-o altă firmă de imobiliare – SPV Desert Rose SRL, în prezent deţinută de o firmă din Liban. Poate că aceste legături pot părea nevinovate, dar vorbim despre firme specializate în imobiliare care au fost înstrăinate către off-shoruri din Cipru şi Liban EXACT în momentul în care Cătălin Ioniţă era numit şef al Poliţiei de Investigarea Fraudelor Sectorul 1. Este greu de presupus că este vorba despre simple coincidenţe, mai curând vorbim despre o strategie de mascare a intereselor econmice ale familiei celui care este propunerea lui Carmen Dan ca nou şef al Poliţiei Române.

3. Cătălin Ioniţă l-a executat pe şeful DGA Teleorman la cererea lui Carmen Dan

Un alt treilea element semnalat de aceste surse din Interne este faptul că la solicitarea lui Carmen Dan în luna iulia, chestorul Cătălin Ioniţă a dispus cercetarea prealabilă a şefului DGA Teleorman, comisarul Tom Ţică din cauza lipsei de activitate a acestuia. Potrivit informaţiilor furnizate de sursele citate, comisarul Tom Ţică avea delegare pe dosare instrumentate la Parchet şi DNA privind anchetarea mai multe persoane din administraţia locală. Este posibil ca această decapitare a şefului DGA Teleorman să fie legată de investigarea lui Tudor Pieleanu, adjunct la IPJ Teleorman, asociat cu Carmen Dan într-o firmă! Din verificare în bazele de date a rezultat că firma se numeşte Way Storage SRL, iar Carmen Dan avea 50 la sută din acţiuni, fiind şi administrator! O donaţie din campania electorală aparţine soţiei adjunctului IPJ Teleorman, Mihaela Pieleanu, suma fiind de 10.500 RON.

Precizarea Poliţiei Române

Poliţia Română nu confirmă informaţiile apărute în cotidianul Evenimentul Zilei şi precizează că, în acest moment, ancheta este in curs de desfăşurare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.