Misterul unei crime a fost rezolvat după aproape jumătate de secol. Cum a fost găsit criminalul

Publicat: 24/07/2022 | 18:46
Lindy Sue Biechler

Lindy Sue Biechler, în vârstă de 19 ani, a fost ucisă în anul 1975, iar după 46 de ani autoritățile au reușit să descopere cine este, de fapt, criminalul. Iată ce indiciu a scos la iveală misterul unei crime odioase!

La 46 de ani distanță de la moartea violentă a tinerei a fost descoperit criminalul. Lindy Suer Biechler a murit în chinuri greu de imaginat, sub o ploaie de 19 lovituri de cuțit, în gât, piept și abdomen.

În data de 5 decembrie 1975, Lindy Suer Biechler a fost găsită fără viață în locuința ei din Lancaster, Pennsylvania. Tânăra de doar 19 ani nu a mai avut nicio șansă în fața criminalului.

Misterul unei crime a fost rezolvat după aproape jumătate de secol

Vezi și: TERIFIANT! O MAMĂ ȘI IUBITUL EI S-AU FILMAT ÎN TIMP CE ÎȘI TORTURAU FIUL. CEI DOI AU FOST CONDAMNAȚI PENTRU CRIMĂ

Timpul a trecut, iar criminalul a fost de negăsit, însă până acum. Cu ajutorul probelor ADN de pe o ceașcă de cafea aruncată la gunoi într-un aeroport, David Sinopoli, acum în vârstă de 58 de ani, a devenit principalul suspect abia în decembrie 2020, în urma unor mai multe analize genetice făcute în dosarul tinerei.

Probele ADN de pe ceașca de cafea au fost confruntate cu cele găsite pe lenjeria tinerei, iar rezultatul a scos la iveală, după 46 de ani, adevăratul criminal:

„Lindy Sue Biechler avea 19 ani când viața i-a fost luată brutal, în urmă cu 46 de ani, în propria casă. Va aduce un sentiment de ușurare familiei victimei și comunității care au așteptat un răspuns timp de 46 de ani.

Cu siguranță, forțele de ordine nu au uitat niciodată de Lindy Sue, iar această arestare marchează primul pas pentru a obține dreptate pentru ea și pentru a-l trage la răspundere pe ucigașul ei”, a declarat procurorul districtual din Lancaster, Heather Adams.

David Sinopoli, a fost arestat la domiciliul său din Lancaster, Pennsylvania, duminică, potrivit poliției din Lancaster.

Sursa foto: Insider