Moarte pentru moarte! După ce și-au tăiat picioarele, două clanuri au trecut la amenințări serioase: „Nu mai stăm la discuție”

Publicat: 20/02/2020 | 09:51

În lumea interlopă, unei fapte rele nu i se întoarce niciodată una bună. Așa se face că două clanuri au ajuns să se amenințe cu moarte, după ce în urmă cu 2 ani, un temut personaj i-a tăiat piciorul rivalului său, pe un câmp din Cernica. Este vorba de nimeni alții decât Victor Nicolae și Bușcă, interlopii care s-au răfuit mai ceva ca în filmele de acțiune. 

În anul 2018, Victor Nicolae a rămas fără un picior, după ce rivalul său, Bușcă, i l-a tăiat ca în filme, pe un câmp din Cernica. De atunci, Nicolae alături de tatăl său, Emil, susțin că cei din clanul rival îi amenință constant cu moartea, așa că trebuie să treacă la fapte, până nu trec dușmanii lor. Pentru că oamenii legii nu au luat, aparent, nu iau nicio măsură, cei doi, tată și fiu, se gândesc chiar să treacă la lucruri mai grave, cum ar fi omorul.

„Nu mai stăm la discuție, trebuie să omorâm! Altfel, ne omoară ei” a declarat tatăl interlopului rămas fără picior, pentru libertatea.ro. „Ei știu că își iau pușcărie multă și vor să ne omoare definitiv. Ni se transmite prin oameni care sunt liberi, rude de-a lui «Bușcă», șmecheri, «voi nu știți că noi tăiem mâini și picioare?». Le-am spus la Poliție numele acestor indivizi, dar nu i-au chemat la secție” a spus interlopul, pentru libertatea.ro.

Pe de altă parte, Victor Nicolae, interlopul rămas fără picior în anul 2018 susține că dușmanul lui de moarte îi trimitea amenințări chiar și prin intermediul unor cunoscuți, atunci când se afla „la răcoare. „Cât am fost internat în spital, tot primeam amenințări de la ei, prin cunoștințe. Îmi spuneau că nu o să o lase așa. Au vrut să-mi dea niște bani, să nu o dau în «gardă» cu ei, în Poliție. Le-am spus că nu iau bani de la ei și am depus plângere la Poliție. Atunci mi-au transmis: «Da, dacă nu iei bani, lasă că te facem noi pe tine!». Mi-am lăsat familia și m-am mutat în București. Mi-e frică să nu pună Berendei pe cineva să mă omoare” a spus interlopul, pentru sursa menționată.

Din anul 2018, viața lui Victor Nicolae s-a schimbat complet. De când rivalul său i-a tăiat piciorul pe câmpul din Cernica, se deplasează numai într-un scaun cu rotile și susține că medicii nu i-au dat nicio șansă, atunci când a ajuns la spital.

„M-au nenorocit chiar când îmi era viața mai frumoasă. Medicii m-au dat mort. I-au zis lui sora-mea: „Duceți-vă și pregătiți-vă să-l îmbrăcați, să cumpărați ce trebuie”. Dumnezeu a avut însă milă de mine” a mai declarat interlopul, pentru liberatatea.
Dar nici acesta nu este „ușă de biserică”, căci este acuzat de vătămare corporală, după ce l-a tăiat și i-a rupt piciorul lui Marian Berendei, în iulie 2018, ajutat de mai mulți bărbați.