Moarte suspectă în Capitală! O femeie a fost găsită lovită în cap și incendiată

De: Cancan
Publicat: 08/09/2018 | 09:55
Un student străin a murit încercând să scape de tâlhari

Poliția Capitalei se confurntă cu un caz suspect care a avut loc azi noapte într-o locuință din Sectorul 6. Aceștia au fost anunțați cu privire la moartea unei femei care a fost găsită lovită și incendiată în propria locuință. 

Anchetatorii nu exclud varianta unei crime în acest caz din cauza loviturilor la cap pe care le semnala victima.

”În noaptea de 7/8.09., prin apel 112 a fost sesizat un incendiu la un imobil situat în sectorul 6. La fața locului s-au deplasat echipaje ale pompierilor și polițiști ai Secției 21. În interiorul locuinței a fost găsit cadavrul unei femei de 44 de ani, care prezenta leziuni la nivelul capului. În vederea stabilirii contextului în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri”, se arată într-o comunicare a Poliției.

Tot azi noapte, în sectorul 5 al Capitalei a avut un incendiu mistuitor, la un bloc cu trei etaje. Pompierii au intervenit cu 19 maşini cu apă și spumă și șase autoscări, dar, puși față în față cu flăcările și-au dat seama că nu pot înainta pe lângă bloc pentru că distanța dintre imobil și celelalte construcții nu depășește un metru.

Trei civili și doi pompieri au avut nevoie de îngrijiri medicale.