Moldovenii au pus gând rău ilfovenilor: „Pentru noi este foarte important să terminăm cu o victorie!”

Publicat: 19/12/2020 | 18:52

Victoria bifată în intermediara din penultima etapă a turului la Ovidiu cu Viitorul, scor 2-1, a avut darul de a le ridica moralul elevilor lui Marius Croitoru înaintea duelului cu FC Voluntari. 

Autor al unei „duble” în jocul cu dobrogenii, Hamidou Keyta, ajuns la opt goluri marcate în acest campionat, a declarat că își dorește să își facă un cadou și în meciul cu ilfovenii.

„Sper să înscriu și să continui seria evoluțiilor bune. Cel ma important este să câștige echipa. Mă simt foarte bine aici la FC Botoșani, pentru că simt că sunt apreciat și astfel dau și eu randament. Efectiv joc de plăcere, acesta este singurul meu secret”, a declarat Hamidou Keyta, care joi a împlinit 26 de ani.

Prezent la conferința de presă premergătoare duelului cu ilfovenii, Marius Croitoru a declarat că singurul lucru pe care va pune accent în acest meci este rezultatul.

„Pentru noi este foarte important să terminăm cu o victorie. Am ajubge la borna 20 de puncte și, după calculele pe care le-am făcut la startul sezonului, am mai avea nevoie de încă 22-25 de puncte în retur pentru a fi acolo unde ne este locul, respectiv în play-off. Ar fi frumos să facem și spectacol la ultima reprezentație în acest seozn însă tot ceea ce îmi doresc sunt cele trei puncte puse în joc”, a declarat Marius Croitoru.

Partida FC Botoșani – FC Voluntari va avea loc duminică de la ora 16:30, urmând a conta pentru runda a XV-a a Ligii 1, partida fiind transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.