Moldovenii, condamnaţi să învingă lanterna Ligii I!

De: Cancan
Publicat: 04/02/2018 | 10:00

Enache crede că pentru a fi siguri de play-off, elevii săi trebuie să câştige toate cele trei puncte puse în joc în această seară cu lanterna Juventus.

„Faptul că suporterii vorbesc continuu de play-off ne obligă mult. Nu vrem să-i dezamăgim şi nu o vom face. Ceea ce spun alţii prea puţin contează pentru mine. Importanţi sunt fanii noştri şi lumea care ne apreciază. Nu putem să avem un alt obiectiv. Suntem o echipă cu un obiectiv pozitiv important, suntem motivaţi pentru asta, iar situaţia din clasament ne obligă să luăm trei puncte, indiferent de vreme, de neşansă sau o eventuală greşeală de arbitraj. Nu vorbim negativ, încercăm să privim lucrurile doar pozitiv. Atenţia este doar spre play-off”, a declarat Costel Enache.

Pentru jocul cu Juventus, Enache nu va putea miza pe serviciile lui Răzvan Tincu şi Tiberiu Serediuc. Este de aşteptat ca Enache, să mizeze în primul meci oficial din 2018 pe: Cobrea – Unguruşan, Burcă, Miron, Muşat – Oaidă, Achim – Roman, Moruţan, Golofca – Golubović.

Înaintea acestui meci, FC Botoşani este pe locul 6 cu 35 de puncte în timp ce Juventus Bucureşti se află pe ultimul loc în Liga I cu 9 puncte.

Partida FC Botoşani- Juventus Bucureşti va începe la ora 18:00 şi va fi transmisă în direct de Digi, Telekom Sport şi Look.

                 

Cristi P.