Moldovenii deciși să lase FCSB în afara Europa League: „Sunt trei etape în care ne jucăm viitorul!”

Publicat: 15/07/2020 | 07:59

FC Botoșani rămâne pe loc de Europa League și după runda VII-a a play-off-ului Ligii 1. Remzia albă de pe „Municipal” cu Astra Giurgiu, coroborată cu eșecul FCSB în Bănie cu Universitatea Craiova, scor 1-2, a făcut ca gruparea pregătită de Marius Croitoru să se claseze pe locul 4 cu 29 de puncte, moldovenii având cu un punct peste „roș-albaștrii”.

Or în condițiile în care Astra Giurgiu, formație clasată pe locul 3 cu 30 de puncte, nu are drept de participare în cupele europene neavând licența UEFA, locul 4 pe care se află cu trei etape înainte de finalul sezonului FC Botoșani rămâne eligibil pentru Europa League.

Marius Croitoru, antrenorul principal al moldovenilor s-a arătat încrezător în șansele ca elevii săi să se califice în Europa League pe merit sportiv, deși FCBotoșani ar putea primi și un ajutor de la FCSB în condițiile în care „roș-albaștrii” ar câștiga Cupa României. În cazul în care însă formația lui Gigi Becali ar da greș în Cupă iar în campionat ar termina după FC Botoșani, atunci vor pierde locul de Europa League.

În altă ordine de idei, Croitoru a recunsocut că este foarte mulțumit de ce a realizat în acest sezon pe banca moldovenilor.

„Nu mulțumit, foarte mulțumit. Parcursul pe care l-am avut până acum ne obligă totodată să continuăm în aceeași notă pentru că nu este încă nimic terminat, rezolvat. Mai sunt trei etape în care se pot schimba multe iar noi ne jucăm viitorul, locul într-o cupă europeană”, a declarat Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani.

Pentru gruparea moldavă urmează un examen extrem de important pe „Municipal” cu Universitatea Craiova, confruntarea din cadrul rundei a VIII-a a play-off-ului Ligii 1 urmând a se disputa duminică, 19 iulie de la ora 21:00.