Moldovenii din Copou puși la zid de conducere: „ Să uităm de play-off! ne batem la retrogradare!”

Publicat: 06/02/2019 | 10:17

Oficialii din Copou au digerat greu eșecul din Ștefan cel Marre pe care Poli Iași l-a suferit la scor de neprezentare cu Dinamo, scor 3-0, în primul meci oficial din 2019.

Adrian Ambrosie, președintele formației din Copou a pus tunurile pe elevii lui Flavius Stoican, socotindu-i principalii vinovați pentru acest duș rece din primul meci oficial din 2019.

După ce i-a pus la zid pe fotbaliști, Ambrosie le-a cerut jucătorilor să-şi schimbe mentalitatea şi să dea dovadă de sacrificiu pe teren în ultimele meciuri din sezonul regulat pentru a mai putea vorbi de play-off.

„Sunt foarte supărat pe jucători, nu se poate să te prezinţi astfel în primul meci, fără pic de determinare. Dacă jucăm cu atitudinea asta în continuare, ne batem la rerogradare. Să uităm de play-off! Dacă nu ne schimbăm mentalitatea, nu avem nicio şansă. Dacă vom avea determinare, dacă vom munci, dacă vom ara terenul 90 de minute, vom putea vorbi din nou de play-off. Să nu mai vină nimeni cu prelungiri de contracte sau cu salarii mărie. Dacă se continuă aşa, schimbăm toată echipa! Nu se poate ca un jucător de 34 de ani, cum este Frăsinescu, să joace şi în apărare şi în atac, la vârsta lui”, a tunat Adrian Ambrosie, preşedintele formației Politehnica Iași.

După 22 de runde scurse din acest sezon regular al Ligii I, Poli Iași se află pe locul 10 în clasament cu 28 de puncte. Moldovenii vor juca duuminică de la ora 18:30 îîn Liga I în cadrul rundei a XXIII-a cu cei de la Gaz Metan Mediaș, duelul anunțându-se unul pe viață și pe moarte pentru play-off.