Moldovenii își fac echipă satelit!

Publicat: 07/06/2018 | 10:33
Din vara acestui an, FC Botoşani va avea din nou o echipă satelit. FC Botoşani II va juca în Liga III-a, dar încă nu s-a stabilit unde va disputa meciurile de pe teren propriu şi cine va antrena această echipă.

Clubul FC Botoşani a solicitat Federaţiei Române de Fotbal (FRF) un loc în Liga a III-a pentru echipa satelit care va reînfiinţată anul acesta. Ţinând cont că interesul pentru Liga a III-a este unul scăzut şi multe echipe nu se vor înscrie, cererea clubului FC Botoşani va fi aprobată.

„Am avut discuţii despre echipa a doua, vom face şi un trial. Trebuie să ne organizăm foarte profesionist pentru a creşte jucători. Încă nu am stabilit detaliile, unde vom juca, cine va antrena. Avem discuţii, dar nu am finalizat. Intenţia este să facem echipa a doua”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.

Antrenorul Costel Enache este încântat de ideea înfiinţării unei echipe satelit deoarece unii jucători tineri din lot vor putea juca etapă de etapă chiar dacă o vor face la Liga a III-a.

„Încercăm cu toate resursele să facem echipa a doua. Nu este foarte uşor. Cazare pentru jucători, masă, şcolarizare, pedagog care să aibă grijă de copii. Este proiectul clubului şi cu toţii am hotărât că facem tot ce depindem de noi să putem dezvolta copiii din zonă şi tinerii din cadrul lotului”, a precizat Costel Enache.

Din toamna acestui an, FC Botoşani va avea o bază nouă de pregătire, la şapte kilometri de municipiu, în localitatea Stăuceni. În primă fază vor fi două terenuri, unul sintetic şi celălalt cu iarnă, iar proiectul mai cuprinde încă două terenuri de dimensiuni mai mici.