Moldovenii luptă cu macedonenii pentru calificarea în turul III al Europa League!

Publicat: 17/09/2020 | 13:06

Astăzi, începând cu ora 18:45, se va disputa partida FC Botoșani – Shkendija, din cadrul preliminariilor Europa League. FC Botoșani este considerată de către specialiști drept principala favorită în vederea obținerii calificării în faza următoare a competiției. Conform site-urilor de specialitate, formația din Macedonia de Nord are o valoare estimată la aproximativ jumătate față de moldoveni.

După cum bine șitți, din cauza pandemiei de coronavirus, UEFA a decis ca partidele din această fază a cupelor europene să se dispute într-o singură manșă. Astfel în cazul în care după 90 de minute rezultatul va fi egal, vor urma două reprize a câte 15 minute de prelungiri. Dacă și după aceste reprize egalitatea va persista, atunci se va trece la loteria penalty-urilor pentru a se desemna formația care va accede în turul următor al competiției.

Acesta este și motivul pentru care Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani, a declarat că a exersat la antrenamentele premergătoare confruntării și loviturile de la 11 metri.

„Este un meci care se joacă într-o singură manșă, un meci în care se va decide calificarea și trebuie să ținem cont de toate aspectele. Evident că am exersat la antrenamente loviturile de la 11 metri”, a declarat Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani.

Învingătoarea duelului dintre FC Botoșani și Shkendija va întâlni pe teren propriu în turul al treilea preliminar al competiției, pe 24 septembrie, câștigătoarea duelului Lokomotiv Plovdiv – Tottenham mci care va avea loc tot joi de la ora 19.00.