Moldovenii nu și-au luat gândul de la Conference League: „Avem echipă bună!”

Publicat: 21/04/2022 | 21:47

Enriko Papa, căpitanul FC Botoșani, a declarat în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului pe care gruparea sa o va susține luni cu „U” Craiova 1948 în epilogul rundei a 6-a a play-out-ului Ligii 1, că nu și-a luta gândul de la Conference League.

„Sincer îmi doresc ca Rapidul să câștige în meciul cu Sepsi. Și noi la fel cu „U” Craiova 1948. Pe urmă batem tot pînă la final și ne batem cu Rapidul pentru locul care asigură barajul cu echipa din play-off. Ar fi ideal să fie așa. Noi nu ne-am luat gândul de la Conference League. Suntem echipă bună…Am trecut peste ratarea play-off-ului și acum după victoria cu Chidnia atmosfera este din nou foarte bună în vestiar”, a declarat Enriko Papa, căpitanul FC Botoșani, la conferința de presă premergătoare duelului cu „U” Craiova 1948.

Față de FC Botoșani, aflată pe locul 3 cu 32 de puncte, care a suferit două eșecuri în play-out, echipa lui Nicolo Napoli nu a cunoscut încă gustul înfrângerii în această parte secundă a campionatului, bifând trei victorii și două remize, fiind cu 28 de puncte la șase lungimi de Chindia, formație aflată pe loc de baraj.

Program etapa a VI-a play-out Liga 1
Vineri, 22 aprilie
ora 17:30 Academica – CS Mioveni
ora 20:00 Gaz Metan – Dinamo
Sâmbătă, 23 aprilie
ora 13:30 UTA – Chindia
ora 21:00 Rapid – Sepsi OSK
Luni, 25 aprilie
ora 15:30 FC Botoșani – „U” Craiova 1948

Clasament play-out Liga 1
1 Rapid – 35 puncte
2 Sepsi OSK –33 puncte *)
3 FC Botoșani – 32 puncte
4 „U” Craiova 1948 – 28 puncte *)
5 UTA – 26 puncte
6 CS Mioveni – 25 puncte *)
7 Chindia -22 puncte *)
8 Dinamo – 13 puncte *)
9 Academica – 1 punct **)
10 Gaz Metan – -27 puncte **)
*) echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0.5 puncte
**) echipe penalizate de Comisiile FRF din cauza datoriilor