Molodovenii, asalt la locul 4!

Publicat: 01/08/2020 | 00:20

FC Botoșani va primi sâmbătă de la ora 21:30 pe „Municipal” în ultima etapă a play-off-ului Ligii secunde vizita formației Gaz Metan Mediaș.

Partida se anunță a fi una dezechilibrată, elevii lui Marius Croitoru urmând a avea în față un adversar care a fost nevoit să termine acest play-off apelând la juniori după ce mai mulți jucători care au dus greul și care au realizat această performanță, calificarea în premiereă în istorie, au părăsit clubul după ce li s-au terminat contractele.

De altfel, diferența dintre cele două echipe a fost vizibilă și în tur la Mediaș, când FC Botoșani s-a impus la pas fără să forțeze cu 2-0 în dauna unei echipe experimentale a lui Dusan Uhrin jr.

Fără a mai avea matematic șanse la locul 3, FC Botoșani are șansa de a termina acest play-off pe locul 4, în fața FCSB, condiția fiind să câștige deulul de sâmbătă cu Gaz Metan iar „roș-albaștrii” să cedeze duelurile pe care le mai au de susținut cu CFR Cluj și Astra Giurgiu.

Înaintea duelului de sâmbătă FC Botoșani se clasează pe locul 5 cu 29 de puncte în timp ce Gaz Metan Mediaș se află pe ultimul loc al play-off-ului cu 25 de puncte.

Program ultima etapă play-off Liga 1
Sâmbătă, 1 august
ora 21:30 FC Botoșani – Gaz Metan Mediaș
Luni, 3 august
ora 20:30 Universitatea Craiova – CFR Cluj
FCSB – Astra Giurgiu *)
*) ora și data disputării acestui meci va fi stabilită ulterior