Momente de groază pentru pasagerii unui Boeing 787, după ce s-au desprins fragmente din motor. Piloții au aterizat de urgență pe un aeroport din Roma

Publicat: 11/08/2019 | 17:55

Un Boeing 787 al companiei Norvegian cu 298 de pasageri la bord a fost forțat să aterizeze la scurt timp după decolare pe aeroportul Fiumicino din Roma, după ce mai multe fragmente s-au desprind din motorul avionului, potrivit presei locale. Carabinierii, poliția, pompierii și protecția civilă sunt la fața locului.

Un Boeing 787, aterizare de urgență pe un aeroport din Roma

Conform mărturiei cetățenilor care au ieșit în stradă îngrijorați de fragmentele de câțiva centimetri căzute pe stradă, după cum puteți vedea în imaginile din galeria foto a articolului. Incidentul nefericit s-a produs ieri, la ora locală 16:46. A fost o problemă tehnică la un motor al unei aeronave Boeing 787, obligând comandantul să se întoarcă înapoi la câteva minute după decolare. În timpul aterizării din avion s-au desprins câteva fragmente. Cu toate acestea, aeronava a aterizat fără probleme, în prezența autospecialelor de urgență și a pompierilor desfășurate pe pistă, așa cum era de așteptat în aceste cazuri, gata să intervină în caz de nevoie.

Pasagerii au fost evacuaţi de pe aeronavă, care este acum inspectată de către tehnicieni. Problema, potrivit primelor informații, ar fi apărut la motorul stâng, care ar fi implodat desprinzându-se o serie întreagă de fragmente.

Fragmentele au căzut pe pământ în zona insulei Sacra, lovind mai multe case și mașini parcate; şi au spart unele geamuri. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Avionul, descărcat de combustibil, a revenit pe pistă fără probleme pentru echipaj și pasageri.

Alina Dragusin