Momente de panică la meciul Bosnia – Portugalia! Cristiano Ronaldo a fost atacat de un fan 

Publicat: 17/10/2023 | 07:39

Luni seară, 16 octombrie, a avut loc meciul dintre Bosnia și Portugalia, în preliminariile EURO 2024. Meciul s-a jucat la Zenica și nu a fost lipsit de evenimente. Chiar din prima repriză, Cristiano Ronaldo a fost atacat de un fan, care a reușit să pătrundă pe teren. Mai mult, acesta nu a fost sigurul incident al meciului. 

Meciul dintre Bosnia și Portugalia, terminat cu scorul de 0-5, a fost unul marcat de evenimente neprevăzute, iar în centrul tuturor a stat chiar Cristiano Ronaldo. Starul lui Al Nassr a fost luat în vizor de către fanii echipei adverse și a fost atacat chiar în timpul meciului. Cum a reacționat fotbalistul?

(CITEȘTE ȘI: CONTINUĂ RĂZBOIUL DINTRE CRISTIANO RONALDO ȘI FOTOMODELUL CARE L-A ACUZAT DE VIOL. STARUL LUI AL NASSR, DAT DIN NOU ÎN JUDECATĂ )

Cristiano Ronaldo, momente de panică

Meciul de seara trecută nu le-a adus prea multă bucurie bosniacilor. Echipa Portugaliei s-a impus categoric în teren și a reușit să își adjudece victoria cu un scor de 0-5. Jocul a fost greu de urmărit pentru bosniaci, pe care scorul de pe tabelă nu i-a bucurat prea tare.

Astfel, spre finalul primei reprize, când portughezii marcaseră deja de patru ori, Cristiano Ronaldo a avut parte de un moment tensionat. Acesta a fost atacat de un fan care a sărit din tribună și s-a năpustit fix în direcția sa. Bărbatul era un susținător al Bosniei și s-a arătat destul de recalcitrant.

După ce a pătruns pe teren, fanul s-a dus direct la Cristiano Ronaldo și a încercat să-l îmbrâncească. Însă, mai mulți stewarzi au fost vigilenți și au reacționat rapid, înconjurându-l pe bărbat și încercând să îl îndepărteze de star. În cele din urmă, fanul a fost imobilizat, însă starul lui Al Nassr nu a scăpat teafăr. Acesta a fost călcat pe picior.

După acest incident, partida s-a reluat, însă nu a mai durat mult până când un alt fan a reușit să pătrundă pe teren. De această dată, un spectator a pătruns pe teren la pauză, însă cu intenții pașnice. Acesta l-a avut în vizor tot pe Cristiano Ronaldo și a încercat să obțină o fotografie cu el.

Cristinao Ronaldo a fost atacat pe teren /Foto: Captură video

(VEZI ȘI: CRISTIANO RONALDO I-A DAT TRICOUL LUI UNUI FOST FOTBALIST DE LA FCSB. ROMÂNUL E ÎN CULMEA FERICIRII. „VISELE DEVIN REALITATE”)

Cristiano Ronaldo, 99 de lovituri de bici

În urmă cu aproximativ o lună, Cristiano Ronaldo a jucat, alături de Al- Nassr, echipa sa, în Iran. Atunci când a ajuns la Teheran, o artistă locală i-a oferit jucătorului un tablou. Pentru a îi mulțumii artistei, fotbalistul a îmbrățișat-o și a pupat-o pe tânără. Reacția lui a fost aspru judecată, căci legea din Iran interzice astfel de gesturi tandre în public, dacă femeia și bărbatul nu sunt căsătoriți.

În mod normal, pedeapsa pentru un astfel de gest este de 99 de lovituri de bici și s-a speculat foarte mult pe această temă, vorbindu-se că și sportivul o să fie pedepsit astfel. Însă, Ambasada Iranului a luat atitudine și a lămurit situația pentru presa internațională. Deși regulile sunt destul de stricte, oficialii au negat orice fel de pedeapsă pentru celebrul fotbalist.

„Negăm categoric orice presupus dosar împotriva unui atlet internațional în Iran. Trebuie specificat faptul că Ronaldo a călătorit în Iran pe 18 septembrie pentru a juca, o zi mai târziu, într-un meci oficial de fotbal și că a fost primit foarte bine de oameni și de autorități. Întâlnirea sa cu Fatemeh Hamami (n.r. artista care i-a dăruit tabloul) a fost remarcată atât de oameni, cât și de conducătorii sportului din Iran”, a precizat Ambasada Iranului, pentru As.com