Momente de panică pentru călătorii CFR! Un tren cu ruta Ungaria-București a fost oprit pentru alertă cu bombă

Publicat: 04/05/2023 | 12:49
Tren CFR Călători/ Sursă foto: Facebook

Pe data de 3 mai 2023, trenul care a plecat din Lokoshaza, Ungaria, și trebuia să ajungă la București a fost oprit de urgență în gara din Lugoj, în urma unui anunț cu bombă. La ora 20:30, un apel la 112 a făcut autoritățile să oprească imediat deplasarea IR 79. Grupa pirotehnică de la Serviciul de Acțiuni Speciale Timiș a venit imediat să vadă dacă alerta a fost una reală. 

Pasagerii trenului IR79 au trecut prin clipe de coșmar miercuri seara, după ce au aflat că este posibil să fie o bombă chiar în trenul care trebuia să-i aducă din Ungaria în România. Autoritățile au venit să inspecteze vagoanele în gara din Lugoj, dar au stabilit că alarma cu dispozitiv explozibil este una falsă. Ca urmare, polițiștii din Capitală efectuează cercetări pentru a depista cine este persoana care a mințit cu apelul la 112 și a făcut trenul să ajungă abia la ora 00:45, cu o întârziere de două ore. Individul în cauză va fi sancționat conform legislației în vigoare.

„Azi-noapte (3 mai, n.r.), în jurul orei 22:50, Serviciul de Urgenţă 112 Bucureşti a fost sesizat cu privire la faptul că în trenul IR79 ce avea ruta de deplasare Lokoshaza (Ungaria)- Bucureşti s-ar afla un dispozitiv explozibil. Apelul a fost redirecţionat către poliţiştii din Lugoj pentru a se deplasa de urgenţă în Gara din Lugoj în vederea asigurării zonei şi luarea măsurilor necesare, totodată trenul fiind oprit de către poliţiştii Postului de Transport Feroviar din Lugoj”, a transmis joi dimineața IPJ Timiş.

(CITEȘTE ȘI: Alertă cu bombă la metrou Piața Victoriei! Mai multe echipaje au intervenit imediat)

Ce trebuie să faci în caz de atac cu dispozitiv explozibil

În caz de evenimente din care fac parte accidentele la instalații, atacurile teroriste, accidentele nucleare, evenimente cu substanțe radioactive și altele de acest tip, autoritățile sugerează:

-rămâneți calmi;

-adăpostiți membrii familiei dumneavoastră;

-închideți ferestrele și ușile, încercând ermetizarea acestora cu materiale din casă (bandă adezivă, bandă izolatoare, cârpe);

-comutați televizoarele sau aparatele de radio pe posturile desemnate să transmită informații urgente și ascultați instrucțiunile transmise;

-închideți aragazul și mașina de gătit sau stingeți focul din sobă, dacă este cazul;

-închideți gurile de aerisire, instalațiile de ventilație sau de climatizare:

-protejați, pe cât este posibil, hrana și apa din exteriorul locuințelor prin acoperirea cu o prelată, folie de plastic.

(CITEȘTE ȘI: VIDEO | Alertă cu bomba în Capitală! Poliție, pompieri și trupe Antitero au intervenit)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult