Momente grele în familia Măruță! Andra a recunoscut tot: „Se lasă cu plâns”

De: Cancan
Publicat: 28/11/2018 | 09:11

Andra și Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbizul autohton și se bucură din plin de prezența celor doi copii, David și Eva. Fiind o artistă foarte apreciată, Andra are foarte multe concerte și turnee, iar uneori deplasările nu sunt întotdeauna ușoare. Vedeta a recunoscut că sunt momente grele în familia ei, când Eva plânge cu “lacrimi de crocodil”, atunci când mama ei pleacă de acasă.

Au crescut văzând că mami e la televizor. La diferite concerte au venit cu mine, știu despre ce e vorba. Dar nu e ușor. Se lasă cu plâns câteodată. Vă dați seama ce e în sufletul meu”, a declarat Andra pentru Libertatea.

Se simte o femeie împlinită, atât pe plan profesional, cât și pe cel personal. „M-am născut cântând și mi s-a părut normal să trec prin toate etapele astea. Muzica era normalitatea, familia a venit pe parcurs. Adică m-am măritat, am făcut copii. Știam cum e să cânți, dar nu cum să fii mamă. Copiii mei sunt cea mai mare realizare, cea mai mare satisfacție a sufletului, după atâți ani de carieră, deși am făcut lucruri la care am visat toată viața”.

Care e numele ei real și de la ce vine „Andra”

Andra Măruță este una dintre cele mai apreciate artiste din România, care a cunoscut faima încă de la o vârstă fragedă, susținând de-a lungul carierei numeroase concerte, atât în țară, cât și în străinătate. Cântăreața a reușit să se facă iubită prin vocea sa, prin melodiile sale, cucerind publicul prin talentul său, însă puțină lume știe care este numele ei real și de la ce vine “Andra”.

Andra s-a născut în Câmpia Turzii, la 23 august 1986 și are una dintre cele mai bune voci feminine din țară. Numele ei real este Alexandra Irina Mihai, însă multă lume știe de “Andra“.