Monica Pop, revoltată din cauză că pacienții non-Covid au fost privați de tratamente în perioada stării de urgență

Publicat: 20/05/2020 | 18:08

Monica Pop este revoltată din cauză că pacienții non-Covid au fost privați de tratamente în perioada stării de urgență. Medicul a mărturisit că a încercat personal să intervină pentru câteva cazuri grave, însă a fost în zadar.

”Nu este spus adevărul în ceea ce privește ignorarea pacienților non-Covid în perioada asta. Nu mai dați vina pe medici pentru că ei au vrut să lucreze și îmi pare foarte rău că nu avem posibilitatea să arătăm ordinul prin care ni se interzicea să facem orice fel de intervenții și consultații la persoanele care nu sunt acute, care nu au urgență. Cum poți să știi dacă un bolnav are urgență dacă nu poți să-l consulți?

Sunt 500 de spitale de stat în această tară, 42 sunt nominalizate pentru suport Covid, iar restul nu au lucrat decât urgențe. Au fost pacienți care și-au pierdut viața. Într-adevăr, rețelele oncologice au funcționat pentru tratament, dar celelalte nu. A fost o greseală strategică foarte mare, au fost pacienți care și-au pierdut viața”, a declarat Monica Pop.

Monica Pop se arată total indignată de măsura controversată, propusă la intrarea în magazine și instituții, ce presupune luarea temperaturii cetățenilor. De asemenea, șefa secției de la Spitalul de Oftalmologie contestă valoarea de 37,3 grade Celsius propusă de autorități, despre care afirmă că poate fi atinsă în perioade fiziologice normale, cu atât mai mult cu cât vine vara. (CITEȘTE ȘI: CARE SUNT ROMÂNII CEI MAI EXPUȘI LA INFECȚIA CU VIRUSUL COVID-19: ”REPREZINTĂ UN RISC MAJOR!”)

”În mod normal, nu ai voie să faci niciun fel de act, de niciun fel, unui om care nu dorește. Este total împotriva oricărei legislații din lume. Se poate doar dacă este vorba despre o boală psihică agresivă. Consider că această idee arată neîncredere în oameni. Fiecare poate să-și ia temperatura acasă. Este o jignire să te oblige să-ți ia temperatura.

Trebuia foarte bine gândit, nu trebuia să fie jignită populația, nu mi se pare normal. Luarea temperaturii este o investigație medicală, nu poate fi făcută fără asentimentul omului”, a declarat Monica Pop.