„Mos contrabanda” a fost arestat

De: Cancan
Publicat: 05/04/2011 | 00:00
CAPTURA. Mii de pachete de tigari din Moldova si Ucraina ajungeau pe piata romaneasca in masina lui Pinzari

La 76 de ani, Mihai Pinzari din Siret este cel mai in varsta contrabandist de tigari care a ajuns vreodata in arestul IPJ Suceava. El a fost prins la volanul unui Logan in care avea 4.990 de pachete de tigari aduse de peste Prut. Nu era prima data cand se intalnea cu oamenii legii intr-o astfel de ipostaza. Cu nici jumatate de an in urma, fusese retinut la volanul unui alt autoturism, in care avea 7.320 de pachete de tigari aduse din Ucraina si Republica Moldova. In urma cu un an primise un ultim avertisment si interdictia de a parasi tara tot din acelasi motiv – traficul cu tigari. Nu s-a invatat minte si zilele trecute a ajuns din nou pe mana politistilor. In masina cu el se afla si partenera de afaceri, Maria Bodnar, o ucraineanca de „numai” 45 de ani. Amandoi au fost retinuti pentru 24 de ore si dusi in fata judecatorilor cu propunere de arestare preventiva, masura pe care magistratii Judecatoriei Suceava au si luat-o. In urma cu aproape un an, Pinzari, care locuieste la doi pasi de sediul politiei Siret, a reclamat ca persoane necunoscute i-au batut la usa, i-au dat cu spray lacrimogen in fata, l-au batut si i-au luat toate economiile. Politistii au stabilit ca nu a fost vorba de niciun jaf, ci doar de neintelegeri ale batranului cu alti indivizi implicati in contrabanda cu tigari.