Mos Craciun e politist, pompier si scafandru

De: Cancan
Publicat: 24/12/2009 | 00:00
Paza. Cadourile pentru copiii politistilor galateni au fost transportate in siguranta

Scafandrii constanteni au demontat mitul conform caruia Mos Craciun vine intr-o sanie trasa de reni si au aratat ca el poate ajunge la cei mici si pe sub apa. Astfel, copiii cadrelor militare din cadrul Fortelor Navale s-au adunat la bordul unei nave, unde l-au asteptat pe Mos Craciun, care le-a adus daruri din adancul marii. La Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dobrogea al Judetului Constanta, Mosul nu a venit cu sania trasa de reni, ci urcat pe o autospeciala. Dupa ce si-a coborat sacul cu ajutorul pompierilor, Mosul a fost asaltat de copiii care il asteptau cu nerabdare in curtea inspectoratului si care l-au ajutat sa ajunga la bradul impodobit din holul institutiei. Aici, micutii s-au laudat cat de cuminti au fost ei tot anul si i-au recitat Mosului poezii, in speranta ca asa isi vor primi cadourile. La Galati, Mos Craciun a fost escortat chiar de politisti, pentru a ajunge cu darurile in siguranta la copiii aparatorilor ordinii din orasul dunarean. (C.M./D.P.)