Motivul dureros pentru care Oana Roman nu mai poate avea copii. Ce i s-a întâmplat, atunci când a adus-o pe Isabella pe lume

Publicat: 24/11/2020 | 07:18

Oana Roman a făcut câteva dezvăluiri dureroase. După ce s-a spus că și-a tăiat stomacul pentru a slăbi, vedeta a dat cărțile pe față și a vorbit despre acest detaliu delicat, dar a scos la iveală și lucruri din viața ei personală. De exemplu, faptul că nu mai poate deveni mamă.

Oana Roman a fost invitată, seara trecută, la Xtra Night Show. Vedeta a povestit că nu și-a tăiat stomacul, ci a reușit să scape de 17 kilograme cu ajutorul unor tratamente corporale revoluționare.

Mai exact, Oana Roman nu și-a tăiat stomacul, așa cum au vorbit gurile rele, întrucât după ce a adus-o pe lume pe Isabella, aceasta a avut mari probleme de sănătate.

„După ce am născut, am avut niște probleme de sănătate care mi-au pus viața în pericol, adică era să mor. Pentru a-mi salva viața, am făcut o operație, care a durat nouă ore. Eram la un pas de septicemie. Am o plasă în partea stângă a abdomenului. Practic nu mai am mușchi acolo. Am stat cinci zile la Reanimare, am avut 70 de puncte de sutură și am stat cu sondă urinară șapte zile, iar în spital am fost internată aproape trei săptămâni”, a dezvăluit Oana Roman la Xtra Night Show.

Oana Roman a vorbit despre motivul pentru care nu mai poate să aibă copii

În cadrul aceleiași emisiuni, Oana Roman a vorbit și despre motivul pentru care nu mai poate avea alți copii. 

„În urma acestei operații pe care am suferit-o atunci, nu am voie două lucruri: să fac orice fel de mișcare care să îmi solicite mușchii abdominali, și să fac orice fel de intervenție la nivelul abdomenului. Nu am am avut voie să fac copii. Și dacă aș fi vrut să îmi tai stomacul, nu aș fi avut cum, pentru că nu a voie. Șansele să nu mai ies vie din acea operație ar fi fost foarte mari”, a mai punctat aceasta.