Motivul halucinant pentru care Aurel Pădureanu o dezgroapă pe Cornelia Catanga: ”Am primit aprobare”

Publicat: 10/03/2022 | 10:14

Cornelia Catanga ar fi împlinit pe 9 martie, vârsta de 64 de ani. Din păcate, marea artistă s-a stins din viaţă în urmă cu un an din cauza problemelor de sănătate cu care se confrunta. 

Interpreta de muzică lăutărească voia, însă, să fie îngropată într-un cavou, dar înmormântarea ei s-a desfășurat diferit din cauza protocolului pentru cei infectați cu COVID-19. Aurel Pădureanu a tot vrut să-i îndeplinească ultima dorință soției sale: să-i facă un cavou. Și iată, ca la un an de la decesul Corneliei Catanga, a reușit!

Soțul regretatei artistei a mărturisit la Antena Stars că a primit aprobare pentru a o dezgropa, asta pentru a fi înmormântată așa cum și-a dorit regretata artistă.

”Am reușit să iau aprobarea de la Sanepid și pe data de 15 o să înceapă lucrarea. Și o să fac lucrarea cu humă albă, pentru că așa a visat o distinsă doamnă, eu am vrut să o fac granit, cu marmură albă, că așa a visat-o, era veselă. A visat o doamnă care mi-a spus că era extraordinar de veselă, probabil că morții știu ce se întâmplă și că mă lupt pentru treaba asta”, a declarat Aurel Pădureanu la Antena Stars.

Aurel Pădureanu se descurcă foarte greu

A trecut aproape un an de când Aurel Pădureanu și-a înmormântat femeia iubită. Artistul a trecut prin momente dificile, iar în momentul de față își duce traiul de la o zi la alta. A rămas fără casa în care locuia cu regretata lui soție și a fost nevoit să se mute cu chirie.

Se descurcă foarte greu și mărturisește că toată lumea l-a părăsit. Nu mai are nici evenimente și nici prieteni la care să apeleze. 

(CITEȘTE ȘI: AUREL PĂDUREANU PRIMEȘTE MESAJE DE DINCOLO DE LA CORNELIA CATANGA. CE I-A TRANSMIS REGRETATA ARTISTĂ)

”Am pierdut casa la bancă, stau cu chirie, nu m-a ajutat nimeni, absolut nimeni. Asta este, stau cu chirie și mă mut dintr-o casă în alta. Mai merg la cântări, dar multe s-au amânat. (…) Lupt să fiu sănătos, ca să-mi ajut familia și să fiu alături de Alexandru. Asta a fost și dorința Corneliei, nu ar fi vrut să ne vadă pe noi distruși. Dorința mea supremă este să organizez un festival, Cornelia Catanga, pentru că atâta lume care trebuia să vină la moartea ei, să vină la acest spectacol. Cu bilete, ca să pot să stau civilizat și să-mi duc bătrânețea liniștit”, a mărturisit Aurel Pădureanu.

Sursa foto: Arhiva Cancan