Motivul incredibil pentru care nu a fost eliberat condiționat Cristi Borcea! Are legătură cu mama lui

De: Cancan
Publicat: 06/06/2018 | 12:45
Fostul acționar al lui Dinamo, aflat, acum, în închisoare

Deși a încercat să sensibilizeze instanța susținând că cei 7 copii pe care îi are din mai multe căsnicii au nevoie de el, cristi Borcea a fost refuzat de jduecători, motivându-se decizia prin faptul că afaceristul ar fi locuit de fapt în altă parte, departe de copii. 

Atunci când şi-a susţinut cererea de liberare condiţionată, în luna mai, Cristian Borcea a menţionat şi faptul că cei şapte copii ai săi au nevoie de el, însă judecătorii spun, în motivare, că nu au fost convinşi de această situaţie.

Privitor la situaţia familială a deţinutului (şapte copii în întreţinere, din care şase minori) instanţa constată că aceasta nu se circumscrie nici unui criteriu de analizat la aprecierea oportunităţii acordării liberării condiţionate unui condamnat. Chiar şi aşa, aceasta ar trebui privită ca o cauză de agravare a situaţiei sale deoarece condamnatul, la data comiterii faptelor, a acţionat cu extrem de mare uşurinţă, nesocotind posibilitatea de a fi sancţionat pentru faptele reprobabile pe care le comite şi acceptând totuşi producerea rezultatului vătămător, fără a-şi lua în considerare câtuşi de puţin copiii. În plus, chiar şi în perioada detenţiei, şi-a asumat imposibilitatea prezenţei în viaţa unora dintre copiii concepuţi şi născuţi în această perioadă. Analizând declaraţiile notariale depuse la dosar în apărarea deţinutului, prin apărătorul ales, declaraţii date de persoanele de sex feminin cu care deţinutul are copii, dar şi declaraţia mamei acestuia, se reţine că ulterior liberării deţinutul va locui cu mama sa şi nu cu vreunul dintre copii”, a motivat instanța, citată de Mediafax. 

Tot în şedinţa în care s-a judecat cererea de liberare, apărătorul fostului finanţator al Clubului Dinamo a precizat că achitarea prejudiciului din dosar reprezintă un criteriu ce ar trebui luat în seamă de către judecători, însă aceştia au considerat că circumstanţa nu poate fi luată în seamă.

Citește și CRISTI BORCEA, SUSPECTAT CĂ A MAI LĂSAT O TÂNĂRĂ CELEBRĂ ÎNSĂRCINATĂ