Motivul pentru care Ștefan Bănică Jr. nu și-a sărbătorit majoratul: „Nu aveam dreptul…”

Publicat: 10/12/2019 | 12:13

Ștefan Bănică Jr. se află pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru concertele de Crăciun, cu care ne-a obișnuit în fiecare an, în decembrie, la Sala Palatului. Anul acesta are încă un motiv de sărbătoare, face majoratul spectacolelor și vrea să sărbătorească, mai ales că la vârsta majoratului său nu a petrecut absolut deloc.

Motivul pentru care artistul nu a sărbătorit când a împlinit 18 ani, a fost că se afla în armată. „Anul acesta sărbătorim majoratul concertului de Crăciun. Mulți dintre voi știți despre ce e vorba, pentru că ați trecut prin cea mai frumoasă vârstă dintr-o viață de om, după părerea mea, iar cei care sunt de vârsta asta sau mai mici, vor vedea despre ce e vorba.

Eram în armată când am împlinit 18 ani, nu aveam dreptul să votez, pentru că nu aveai ce să votezi pe vremea aceea. Nu a fost petrecere. La 18 ani, exact cum spune unul din cântecele mele, eram cu capul în nori și aveam o grămadă de visuri în buzunar, pe care multe dintre ele mi le-am urmat și cu ajutorul lui Dumnezeu multe mi s-au și împlinit. Și acea stare de la 18 ani încerc să o păstrez tot timpul în mintea și mai ales în inima mea. Eu cred că acolo stă tinerețea unui om, indiferent de vârstă ”, a declarat, pentru Libertatea, Ștefan Bănică Jr.

Câți bani cere pentru un concert Ștefan Bănică Jr.

După o viață petrecută pe scenă cântând sau jucând în piese de teatru sau filme, Ștefan Bănică Jr. nu acceptă să susțină concerte pe bani puțini. Cei care își doresc ca fiul regretatului actor Ștefan Bănică să fie prezent la o nuntă sau la un botez trebuie să scoată din conturile bancare între 8.000 şi 10.000€. Desigur, prețul variază în funcţie de locaţie, program şi alte detalii care țin de spectacol, potrivit Spynews. (VEZI ȘI: CUM SE ÎNȚELEGE, DE FAPT, MAMA LUI ȘTEFAN BĂNICĂ JR CU LAVINIA PÎRVA. PE ANDREEA MARIN O ADORA!)

Conform oficialilor de la Ministerul de Finanţe, firma lui Ștefan Bănică Junior, “Mabel Concert SRL”, a întregistrat în 2018 un profit dublu faţă de cel din anul anterior. Este vorba despre suma de 611.116 lei. Perioada de glorie a îndrăgitului cântăreț a fost între anii 2008 şi 2012. În acea perioadă, firma lui a înregistrat un profit net pe an de 2 milioane de lei.

Totuși, cea mai bună investiţie este… de Crăciun. Ştefan Bănică Jr. a susţinut mai mult 50 de concerte cu ocazia sărbătorilor de iarnă, cu peste 300.000 de spectatori. Un bilet la concertele de Crăciun de la Sala Palatului din București poate să coste și 200 de lei.