Mutare bombă: A plecat de la Antena 3 la Digi24

Publicat: 29/03/2019 | 14:50
Mutare bombă: A plecat de la Antena 3 la Digi24

O nouă mutare-bombă pe piața mass-media autohtonă. De data aceasta, este vorba despre o schimbare de post pe ”relația” Antena 3 – Digi 24. Astfel, Digi 24 are un nou redactor-șef. Este vorba despre jurnalista Adriana Duțulescu, care a condus până la 1 martie secția politic de la Antena 3.

Conform paginademedia.ro, Adriana Dțulescua făcut anunțul pe pagina personală de Facebook:

„Spoiler alert: Călătoria neasteptata a hobbitului continua. De luni ma întorc la prima mea iubire, de care mi-a fost foarte foarte dor. Ma întorc la presa scrisă, cea care m-a facut ce sunt astăzi si care, mai ales, m-a facut fericită. De luni voi intra in familia Digi 24, ca redactor șef al site-ului Digi24.ro. Stay tuned!”

Adriana Duțulescu a părăsit Antena 3 la 1 martie, după ce și-a dat demisia. Înainte de postul de știri, Duțulescu a lucrat la ziare precum Ziarul Național, România liberă, Cotidianul, Jurnalul Național.

Adriana Duțulescu

Pe de altă parte, din schema Digi 24 nu mai fac parte, începând cu 1 martie 2019,  Dan Cristian Turturică și Laurențiu Mihu.

Schimbări importante în grila Digi 24

Schimbare importantă de grilă la Digi24, de săptămâna viitoare, de la 1 aprilie, după cum a anunțat televiziunea pe site-ul propriu. Postul vine cu o grilă mult mai fragmentată ca până acum. Astfel, blocurile de știri România 24, care acopereau aproape toată ziua (10.00 – 18.00), sunt acum sparte de alte producții sau campanii ale stației.

Emisiuni care până acum erau în weekend au fost aduse și în timpul săptămânii, pe parcursul zilei, intercalându-se cu calupuri de știri. Este vorba despre titluri precum La Volan, emisiune auto, Tinerețe fără bătrânețe, emisiunea de interviuri În fața ta sau Sănătatea în bucate. Campaniile postului, cum ar fi Pacient în România, Raport de țară sau Old school/New school vor avea un tronson fix (zilnic, de la 13.00 la 13.30).

Postul va avea și „Dezbaterea temelor zilei”, un program de 30 de minute difuzat de la 11.00, 15.00 și 17.00, anunță paginademedia.ro.

Cristian Tudor Popescu primește încă un tronson, sâmbătă, de la 19.00 la 19.30, o analiză a subiectelor săptămânii.