Mutu se opereaza!

De: Cancan
Publicat: 31/10/2008 | 00:00

RISC. Daca va continua sa forteze, Mutu risca o accidentare si mai serioasa. Operatia este iminenta Desi si-a dorit enorm sa fie pe teren, atacantul Fiorentinei nu a jucat impotriva lui Inter si urmeaza sa fie supus unei operatii de curatire a genunchiului afectat, prin artroscopie. Liviu Chirita Pe Adrian l-a lasat genunchiul exact atunci cand isi dorea mai mult sa fie pe gazon: inaintea meciului cu Inter, cand ar fi putut sa-l aiba ca adversar pe Jose Mourinho, antrenorul care i-a creat necazuri la Chelsea. Cu o etapa in urma, in meciul cu Palermo, ghinionul a facut ca „Briliantul” sa primeasca o lovitura de la Bresciano, exact la piciorul cu probleme. Initial, se parea ca este vorba de o contuzie, dar genunchiul s-a umflat din nou, din cauza vechilor probleme la menisc. Conform unor surse din Italia, staff-ul medical al Fiorentinei stabilise deja ca fotbalistul va fi operat in perioada Sarbatorilor de iarna, atunci cand campionatul italian se intrerupe pentru doua saptamani. Acum, insa, totul a fost dat peste cap, iar lucrurile s-au precipitat. In doua, trei zile, dupa ce genunchiul lui Mutu se va dezumfla, medicii vor decide exact cand va avea loc interventia. Doctorii si antrenorul Cesare Prandelli ar vrea sa-l puna pe picioare pe „Briliant” macar pentru inca un meci, cel din runda viitoare cu Siena, pentru a acoperi lipsa lui Gilardino, care mai are de ispasit o etapa de suspendare. Apoi , romanul va ajunge pe masa de operatie pentru o „toaleta” a genunchiului, cum spun medicii, bucatile de menisc rupte, care ii dau dureri mari jucatorului si nu-i permit sa joace, urmand a fi inlaturate. Decisive vor fi urmatoarele 48 de ore. Daca piciorul nu se va dezumfla, Mutu ar putea fi operat chiar in aceasta saptamana! Durata de recuperare pentru o astfel de interventie este de 25-30 de zile, Mutu putand fi apt de joc in jurul datei de 1 decembrie.