Narcis Ianău este hotărât să continue seria schimbărilor fizice: „Îmi vine să râd când văd hainele pe care le purtam inainte”

De: Cancan
Publicat: 25/02/2013 | 16:53

Pe lângă vocea deosebită pe care o are, Narcis, ajuns acum la vârsta majoratului, vrea să lucreze şi la felul în care se prezintă în faţa publicului.

„Sunt un băiat mai timid şi îmi este greu să vorbesc cu fanii care mă salută. Eu nu m-am schimbat foarte tare, port în continuare ochelari, nu am operaţii estetice. Este pur şi simplu maturizarea. Sunt modest în ceea ce priveşte personalitatea şi îmbrăcămintea. După Românii au talent purtam multe chestii ciudate. Acum, când mă uit la ele, îmi vine să râd. Am început să combin lucruri clasice cu moderne”, a spus Narcis pentru Povestiri adevărate.

Pe lângă schimbarea de garderobă, artistul şi-a propus să meargă şi la sală. Vocea de aur a emisiunii Românii au talent se află acum într-o perioadă în care gustă din plin toată mediatizarea de care are parte.

 „Mi se umple sufletul de bucurie, mă simt împlinit când văd un articol despre mine, fie el de bine sau de rău„, a mai spus Narcis Ianău.

 

 

C.V.