Nastase se distreaza, Geoana are sudori reci

De: Cancan
Publicat: 13/08/2007 | 00:00

„Repozitionare”. In locul programatului chef de la Costinesti, cu pesedistii, Geoana a lua masa discret si amarat, la Trattoria Ermitaj. „Fiule, tot nu mi-e clar daca originalul e asta sau ala de la noi din baie, din Zambaccian” Destindere. Sotii Nastase si noua lor vila de miliarde (glumim, de fapt e Catedrala Petru si Pavel din St. Petersburg) Aurora. Nastase invata cum se da lovitura de incepere a unei revolutii? Tensiune. Liderul PSD, Mircea Geoana, e tot mai nervos: el e facut sandvis intre pesedistii din teritoriu – care ii cer sa o rupa cu guvernul Tariceanu – si Adrian Nastase, care ii sufla tot mai tare in ceafa Bogdan Tiberiu Iacob Vineri seara, Geoana a tinut o sedinta de taina, pana tarziu, in noapte, intr-un hotel din Mamaia, cu liderii pesedisti ai consiliilor judetene care i-au cerut sefului lor sa puna capat relatiei ambigue cu PNL si guvernul Tariceanu si sa rupa pisica. Ba, daca se poate, chiar sa intre la guvernare, pentru ca ei s-au saturat sa faca tusa Opozitiei. Usor de zis, greu de facut. Tonul baronilor din teritoriu a fost extrem de dur, spun surse participante la discutii. Deocamdata, Geoana a reusit sa ii duca cu zaharelul, promitand ca, maine, la reuniunea de la Bran, va pune pe tapet o motiune de cenzura, care sa fie decisa la viitorul Consiliu National. A doua zi, Geoana a luat masa la Trattoria din Mamaia, alaturi de doi apropiati. Era vizibil de la distanta, insa, ca masa – modesta si silentioasa, tinand loc chefului monstru de la Costinesti care era programat initial, dupa intalnirea cu baronii de la hotel – nu prea i-a tihnit. Liderul PSD are viata grea. Pe de-o parte, a incerca daramarea guvernului PNL printr-o motiune sustinuta si de PD ar insemna sa faca jocurile lui Basescu fara nicio garantie legata de viitoarele evolutii ale PSD pe scena politica. Teoretic s-ar putea ajunge chiar la anticipate in acest mod. Pe de alta parte, guvernul Tariceanu i-a facut unele servicii uriase lui Geoana: majorarea pensiilor, la presiunea PSD, a urcat partidul cateva procente bune in sondaje, iar amanarea euroalegerilor il scapa, un timp, pe Geoana de iminentul congres extraordinar de dupa, cand e clar ca nu va mai prinde sefia partidului. Sunt doar doua exemple. Peste toate cele, un sondaj de opinie dat ieri publicitatii il da pe Geoana la cota de incredere 24%, in timp ce Nastase, care anul trecut nici nu mai aparea in sondaje, a ajuns la 19% si ii sufla in ceafa. Nervos, ieri, intr-un interviu dat Mediafax, Geoana l-a atacat pe Nastase spunand ca i se par suspecte campaniile de repozitionare in care interesul personal il afecteaza pe cel al partidului, cu trei luni inaintea alegerilor. Cat despre o eventuala functie in conducerea PSD, vehiculata de Nastase, Geoana i-a recomandat sa astepte congresul PSD pentru a o obtine. Numai ca timpul trece in favoarea lui Nastase. Care, deocamdata, se distreaza pe cinste cu cei dragi la St. Petersburg, in Rusia, unde se da cu vaporul, viziteaza muzeul Ermitaj, celebrul vas Aurora, care a dat prima salva in Revolutia bolsevica, ori Catedrala Sf. Isaac. Si are timp sa mai scrie si pe blogul personal, sporindu-si numarul fanilor.