Natalia Oreiro a ajuns de urgență la spital! Primele declarații ale actriței, după ce a primit diagnosticul medicilor

De: Cancan
Publicat: 05/04/2018 | 18:39

Natalia Oreiro, una dintre cele mai iubite actrițe de telenovele, a fost internată de urgeță la spital. Purtătorul de cuvânt al vedetei a anunțat în cadrul unui comunicat că veștile sunt adevărate și că aceasta a avut nevoie de ajutorul medicilor. Mai mult, frumoasa artistă a fost nevoită să își anuleze primul concert din turneul pe care ar fi trebuit să-l înceapă la finalul lunii trecute.

În vârstă de 40 de ani, Natalia Oreiro trebuia să susțină zilele trecute un concert în Tel Aviv, Israel, însă, cu câteva ore înainte de zbor, ea a început să se simtă rău. Cum simptomele au alarmat-o pe vedetă, dar și pe apropiați, ea a mers de urgență la spital. Specialiștii care s-au ocupat de ea i-au dat un diagnostic, care nu a fost făcut public. Presa internațională relatează faptul că doctorii i-au recomandat odihnă după trei săptămâni de filmări intense pentru filmul „Re loco”. Cel mai probabil este posibil ca trupul ei să fie epuizat fizic și să fi cedat orelor lungi de muncă.

Purtătorul de cuvânt al cântăreței a anunțat pe 20 martie că nu poate susține concertul din Tel Aviv, primul din turneul artistei, din cauza problemelor de sănătate. Natalia Oreiro a postat de-abia zilele trecute un clip, în care le mulțumește faniilor pentru mesajele de susținere.

„Bună, prieteni! Ce ați făcut în ultimul timp? Vreau să vă spun că acum sunt bine, în casa mea, urmez sfaturile medicilor mei, am o problemă de sănătate,dar va trece foarte repede. Sunt bine și nu trebuie să vă faceți griji. În curând ne vom putea vedea și vom sărbători viața”, a spus Natalia Oreiro într-o înregistrare postată pe Internet.

Originară din Uruguay, Natalia Oreiro a devenit cunoscută în România odată cu difuzarea telenovelei „Înger sălbatic” ,în care a jucat rolul principal şi i-a dat viaţă personajului Milagros, o tânără orfană. Pe 19 mai, cunoscuta artistă va împlini 41 de ani.