Seară vedetă în NBA – 7 partide de top!

Publicat: 13/11/2019 | 10:40
Houston Rockets center Dwight Howard, left, goes inside for a shot as Dallas Mavericks forward Dirk Nowitzki, right, defends the basket during the first half of an NBA basketball game, Wednesday, April 6, 2016, in Dallas. (AP Photo/Ron Jenkins)

În această seara vor avea loc 7 partide din NBA, cea mai importantă liga de baschet din lume.

Seara va fi deschisă de confruntarea dintre Charlotte Hornets și Memphis Grizzlies, programată pentru ora 02:00 – ora României. De la aceeși ora, Philadelphia 76ers se va deplasa în Orlando pentru o înfrunta pe Magic. De această data, 76ers va putea miza pe camerunezul Joel Embiid, unul dintre liderii echipei, ce a revenit recent după o accidentare ce l-a ținut departe de teren în ultima perioadă.

Două dintre cele mai așteptate partide ale nopții de miercuri spre joi vor avea loc la ora 02:30 – ora României. Boston Celtics, fără Kanter și Hayward (accidentați), vor primi vizita celor de la Washington Wizards, ce nu vor putea miza pe vedeta echipei, John Walll. De asemenea, Houston Rockets o va întâlni pe Los Angeles Clippers într-un duel pe care specialiștii de peste ocean îl caracterizează drept o adevarată “finală”, cele două formații fiind cotate cu șanse reale la câștigarea NBA.

Cei mai matinali fani ai baschetului se vor putea delecta joi dimineață, începând cu ora 05:00, cu partida Los Angeles Lakers – Golden State Warriors. Problemele din cadrul formației ce a dominat baschetul în ultimii ani sunt la cote astronomice, trupa lui Steve Kerr neputându-se baza pe o serie de jucători indispensabili, în frunte cu Stephen Curry, Klay Thompson sau Kevon Looney. În opoziție, Lakers este liderul Conferinței și este neînvinsă în 6 din ultimele 7 meciuri de acasă.

NBA – Programul complet al nopții

J 02:00: Charlotte Hornets – Memphis Grizzlies;
J 02:00: Orlando Magic – Philadelphia 76ers;
J 02:30: Boston Celtics – Washington Wizards;
J 02:30: Houston Rockets – Los Angeles Clippers;
J 03:00: Minnesota Timberwovles – San Antonio Spurs;
J 05:00: Los Angeles Lakers – Golden State Warriors;
J 05:00: Portland Trail Blazers – Toronto Raptors.