NBA: 7 meciuri programate în noaptea de marți spre miercuri. Duelul Nuggets – Lakers ține “capul de afiș”!

Publicat: 03/12/2019 | 05:59
NBA

În noaptea de marți spre miercuri vor avea loc 7 partide din NBA, cea mai puternică ligă de baschet din lume.

Seara de baschet este deschisă de partidele Cleveland Cavaliers – Detroit Pistons și Washington Wizards. Ambele meciuri sunt programate pentru ora 02:00. La doar 30 minute distanță, începând cu ora 02:30, vor avea loc disputele New Orleans Pelicans – Dallas Mavericks și Toronto Raptors – Miami Heat.

În continuare, San Antonio Spurs, echipa pregătită de către Greg Popovich, va primi începand cu ora 03:00 vizita celor de la Houston Rockets. În perspectiva acestei dispute, formația gazdă nu îl va putea folosi pe nigerianul Metu (accidentat), în timp ce Rockets nu va putea miza pe serviciile accidentaților Gordon, Green, House și Nene. De asemenea, elvețianul Clint Capela este incert pentru echipa din Texas.

Ultimele două dueluri din această noapte sunt Denver Nuggets – Los Angeles Lakers și Los Angeles Clippers – Portland Trail Blazers. Confruntările sunt programate, în ordine, pentru orele 04:00 și 05:00. Cu siguranță, partida ce le va pune față în față pe Denver Nuggets și Los Angeles Lakers este “meciul vedetă” al serii. Cele două formații ocupă primele două poziții în Conferința de Vest. Totuși, ambele trupe vin după înfrângeri neașteptate: Lakers a pierdut pe teren propriu meciul cu Mavericks (100-114), în timp ce Nuggets a plecat învinsă din Saramento (97-100)!

Programul complet al nopții din NBA

Mi 02:00: Cleveland Cavaliers – Detroit Pistons;
Mi 02:00: Washington Wizards – Orlando Magic;
Mi 02:30: New Orleans Pelicans – Dallas Mavericks;
Mi 02:30: Toronto Raptors – Miami Heat;
Mi 03:30: San Antonio Spurs – Houston Rockets;
Mi 04:00: Denver Nuggets – Los Angeles Lakers;
Mi 05:00: Los Angeles Clippers – Portland Trail Blazers.