NBA – 8 partide programate în noaptea de duminică spre luni!

Publicat: 08/12/2019 | 16:58
NBA

În această seară vor avea loc 8 partide din NBA, cea mai puternică ligă de baschet din lume.

Seara de baschet din NBA este deschisă de către duelul ce le va pune față în față pe Brooklyn Nets și Denver Nuggets, programat pentru ora 22:00. În continuare, formația din New York nu va putea miza pe o serie de jucători extrem de importanți: Chandler, Durant, Irving și LeVert. În acest sens, Nuggets este considerată de către specialiști drept favorita partidei.

Începând cu miezul nopții va avea loc partida dintre Charlotte Hornets și Atlanta Hawks pentru ca, la doar o ora distanță, să se dispute încleștările Miami Heat – Chicago Bulls, Philadelphia76ers – Toronto Raptors și Washington Wizards – Los Angeles Clippers.


„Bursucul” merge cu rezervele în Moldova!


În continuare, Dallas Mavericks și Sacramento Kings vor fi față în față în “American Airlines Center” din Dallas începând cu ora 02:00. Trupa din Sacramento vine după 3 înfrângeri consecutive în NBA, în vreme ce echipa condusă din teren de către Luka Doncic a obținut 5 victorii în ultimele 5 meciuri.

Ultimele două meciuri ale serii sunt Portland Trail Blazers – Oklahoma City Thunder (ora 04:00) și Los Angeles Lakers – Minnesota Timberwolves. Aceste confruntări sunt și cele mai așteptate din această seară, echilibrul dintre formațiile ce se vor înfruntă putând persista pe toată durata partidelor.

Programul complet al nopții din NBA

D 22:00: Brooklyn Nets – Denver Nuggets;
L 00:00: Charlotte Hornets – Atlanta Hawks;
L 01:00: Miami Heat – Chicago Bulls;
L 01:00: Philadelphia 76ers – Toronto Raptors;
L 01:00: Washington Wizards – Los Angeles Clippers;
L 02:00: Dallas Mavericks – Sacramento Kings;
L 04:00: Portland Trail Blazers – Oklahoma City Thunder;
L 04:30: Los Angeles Lakers – Minnesota Timberwolves.