Nea Mărin, urmărit de ghinion! 2020 a fost unul dintre cei mai grei ani. Prin câte a trecut artistul? „Numai probleme am avut”

Publicat: 03/01/2021 | 19:51

Anul 2020 a adus o serie de ghinioane pentru Nea Mărin. Acesta s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate și a dat din una în alta. S-a accidentat de mai multe ori, a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2, iar recuperările au fost dificile.

Prezentatorul TV a mărturisit că a fost greu încercat în anul ce a trecut. Acesta a avut trei momente de cumpănă, pe care cu greu le-a depășit. Prima problemă a fost legată de o accidentare la mâna dreaptă. (CITEȘTE ȘI: NEA MĂRIN, VICTIMA HACKERILOR! LIVIU VÂRCIU LE-A VENIT DE HAC ESCROCILOR)

A fost un an foarte greu. Din luna mai eu numai probleme am avut. Prima a fost cu mâna dreaptă. Am fost cu Darius, cu nepoțelul, să luăm o bicicletă. Nu știu ce s-a întâmplat. Am mers la kinetoterapeut cred că vreo 2 luni de zile, ușor, ușor s-a rezolvat. Cum s-a întâmplat? Lucram prin curte, transpirat. Când am luat bicicleta am făcut o mișcare greșită și am făcut bursită la umăr. M-am chinuit tare de tot”, a povestit Nea Mărin, la Antena Stars.

A fost diagnosticat cu Covid-19

După ce a reușit să se recupereze în urma accidentului de la mână, peste Nea Mărin a venit o altă problemă. Acesta a contactat virusul SARS-CoV-2 și a fost internat în spital.

 „Am început filmările, a mers treaba bine. Mă duc în locul băiatului meu la Năvodari să deschidă cherhanaua. În loc să se ducă el m-a trimis pe mine. Acolo am făcut imprudența să beau un shot. De la shot-ul ăla am luat Covid. Acolo au fost câțiva care chiar aveau simptome. Când am luat Covid am oprit filmările. Am stat internat o săptămână împreună cu soția. După spital m-am izolat încă 10 zile. Am stat încă o lună ”, a mai povestit Nea Mărin.

Nea Marin, imobilizat la pat

Tocmai când credea că lucrurile nu pot să meargă mai rău, Nea Mărin s-a mai lovit de încă o problemă. Artistul a căzut și a fost nevoit să stea imobilizat două săptămâni. (VEZI ȘI: NEA MĂRIN, PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ CE S-A VINDECAT DE CORONAVIRUS: ”M-AM SPERIAT!”)

„Am fost la niște prieteni, ei lucrau la un magazin. În loc să stau liniștit să mă uit la ei, am intrat acolo, am pus piciorul și era o pivniță. Am căzut de sus, pe partea asta, mi-am rupt de aici. Am stat două săptămâni imobilizat. După ce mi-a scos fașele mi-a pus o orteză cu care am mai stat două săptămâni. Acum, de o săptămână am început cu kinetoterapeut, în bazin, exerciții de recuperare. Cred că de luni încolo încep și cu mici greutăți”, a declarat Nea Mărin.