Neagoe a luat frica moldovenilor: „Cu siguranţă nu vor veni la Sfântu Gheorghe îmbrăcaţi la costum!”

Publicat: 10/12/2018 | 12:25
Eugen Neagoe, antrenorul principal al formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe, a declarat la conferința de presă premergătoare duelului pe care elevii săi îl vor susține astăzi pe teren propriu cu FC Botoșani că echipa pregătită de Liviu Ciobotariu este una pericoloasă.

„Suntem după un joc foarte important pe care l-am câştigat într-o manieră clară. Am făcut o partidă foarte bună şi asta este în totalitate meritul băieţilor. Am reuşit să câştigăm pentru că am jucat mult mai bine, şi fizic am fost mai bine, şi tactic, din toate punctele de vedere şi cred că au fost momente în care chiar am făcut şi spectacol. Dar asta e deja istorie, acum suntem în faţa meciului cu FC Botoşani. Chiar dacă au pierdut ultima partidă pe care au jucat-o acasă contra celor de la Iaşi, FC Botoşani este o echipă periculoasă, o echipă bună. În componenţa lotului sunt jucători valoroşi, jucători de calitate, dar eu sunt convins că băieţii noştri vor fi foarte concentraţi şi vor face tot ce depinde de ei să câştigăm cele trei puncte. Cei de la Botoşani cu siguranţă nu vor veni la Sfântu Gheorghe îmbrăcaţi la costum”, a declarat Eugen Neagoe, antrenorul princial al formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe.

De remarcat ar fi că moldovenii au palmares pozitiv în confruntările cu Sepsi având trei victorii, douăă remize și nicio înfrângere. Înaintea confruntării de astăzi, Sepsi OSK se află pe locul 7 cu 27 de puncte în timp ce FC Botoșani ocupă locul 10 cu 20 de puncte. Partida Sepsi OSK Sf. Gheorghe- FC Botoșanni va începe la ora 17:30 și va fi transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look