Nelu Tătaru, declarații despre creșterea numărului bolnavilor de Covid-19 aflați la Terapie Intensivă

Publicat: 04/08/2020 | 07:31
Este posibilă amânarea alegerilor parlamentare?!? Anunțul de ultimă oră a lui Nelu Tătaru

Nelu Tătaru a făcut declarații despre creșterea numărului bolnavilor de Covid-19 aflați la Terapie Intensivă. Iată ce a spus ministrul.

Ministrul a explicat că autoritățile pregătesc măsuri pentru a nu se produce aglomerări sau blocaje în spitalele din România destinate să îngrijească bolnavii de Covid-19.

„Avem şi paturi de Terapie Intensivă pe care le transformăm în acest moment, cum sunt Timişoara, Cluj, Târgu-Mureş, şi pregătim şi alte spitale de rezervă, haideţi să spunem o a treia sau a patra linie care să poată prelua la un moment dat. Nu vreau să ne lăsăm în această bază”, a spus Tătaru, scrie Libertatea

„Pregătim și centre zonale”

„Rămânem în continuare precauţi, rămânem în continuare în acelaşi registru, în  adaptarea paturilor de Terapie Intensivă în diferite unităţi spitaliceşti. Adaptăm unităţile spitaliceşti din judeţele care au un număr crescut de cazuri, şi aici ne referim la Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Braşov, Galaţi şi Municipiul Bucureşti, dar în acelaşi timp pregătim şi centre zonale unde pot fi preluaţi pacienţi de Terapie Intensivă care nu mai au loc în aceste judeţe”, a mai spus ministrul. 

Până ieri, 3 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 54.009 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 27.750 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.807 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 823 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.660. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 419 pacienți.

Foto: Inquam Photos