Nemții nu renunță la luptă: „Este posibil să câștigăm la Madrid!”

Publicat: 26/04/2018 | 09:00
În ciuda eșecului înregistrat pe „Allianz Arena” cu Real Madrid în manșa tur a semifinalei Champions League, jucătorii lui Bayern Munchen nu consideră conturile încheiate și mai speră la calificarea în finala competiției.

Fotbaliștii lui Bayern au declarat după meci că își pun mari speranțe în returul de sătpămâna viitoare de pe „Santiago Bernabeu” și s-au arătat convinși că echipa sa poate întoarce scorul la returul de pe 1 mai, de la Madrid.

„Am fost prea naivi. Am avut o mulțime de ocazii după ce am condus, dar s-a făcut 1-1, apoi destul de repede după pauză a venit și golul de 2-1. Rezultatul din seara asta ar fi putut fi altul. Am văzut anul trecut că orice este posibil, chiar să câștigăm la Madrid, când am dus meciul în prelungiri după ce am revenit de la 1-2”, a declarat Thomas Muller.

La rândul său Joshua Kimmich susține că momentul psihilogic în meciul cu Real Madrid  de pe „Allianz Arena” l-a constituit accidentarea lui Robben.

„A fost o problemă că Robben a ieșit atât de devreme, este genul de jucător care trage adversarii după el și asta mă face pe mine să am mai mult spațiu. Nu spun că Thomas nu a făcut o treabă bună. Și el pune probleme oricărui adversar”, a declarat Joshua Kimmich.

Partida de la Munchen s-a terminat cu victoria Realului cu scorul de 2-1 care are în returul de săptămâna viitoare prima șansă la calificarea în finala de la Kiev.

În cealaltă semifinală, Liverpool s-a impus pe „Anfield” cu 5-2 contra celor de la AS Roma și, la fel ca și Real Madrid, „cromoranii” păstrează prima șansă la calificarea în ultimul act al competiției.