Neymar jr. duce Brazilia în sferturi la Mondial!

Publicat: 03/07/2018 | 08:16
Selecţionata Braziliei s-a calificat fără emoţii în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, după ce a învins reprezentativa Mexicului cu scorul de 2-0 (0-0), la Samara, în optimile de finală.

„Selecao” s-a impus prin golurile marcate de Neymar (minutul 51) şi Roberto Firmino (minutul 88), iar în sferturi va întâlni Belgia.

Mexicanii au început meciul mai bine şi au presat destul de mult în primele 25 de minute, având ocazii prin Lozano şi prin Herrera. Cvintupla campioană mondială, deşi a fost stânjenită de jocul făcut de mexicani a avut oportunităţi destul de bune de a marca, prin Neymar, Gabriel Jesus şi Coutinho.

Echipa Braziliei a fost şi mai incisivă după pauză, dar Ochoa a scor şutul din careu al lui Coutinho. Brazilia a deschis scorul în minutul 51, când Willian a luat o acţiune pe cont propriu în flancul stâng, a centrat în faţa porţii şi Neymar jr.  a înscris din alunecare.

Ochoa a avut şi alte intervenţii salutare, limitând scorul până în minutul 88, când Neymar jr. a luat o acţiune pe cont propriu, a trimis pe lângă portarul mexican, iar Firmino a îndeplinit o simplă formalitate pentru 2-0.

Mexicanii nu i-au învins niciodată pe brazilieni la Cupa Mondială în cinci dueluri, patru victorii revenind selecţionatei „Seelcao”, iar un meci s-a terminat nedecis, 0-0.

Victoria cu Mexicul a consemnat practic cel de-al 16-lea joc oficial  consecutiv în care Brazilia nu a cunoscut gustul înfrângerii.

În sferturi, Brazilia va juca cu Belgia, care a trecut de Japonia cu 3-2. Duelul va avea loc pe 6 iunie de la ora 21:00.