Nicolae Meheș, sătmăreanul care a ucis și tranșat un bărbat, crezând că e extraterestru, trimis în judecată

Publicat: 25/03/2019 | 18:54
Nicolae Meheș, sătmăreanul care a ucis și tranșat un bărbat

Nicolae Meheș, sătmăreanul care a fi ucis un bărbat pentru că a crezut că este extraterestru, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Satu Mare în data de 19 martie 2019. Inculpatul riscă ani grei de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Crima din Orașu Nou Vii a fost comisă luni – 26 noiembrie 2018. Victima este un bărbat, C.V., în vârstă de 84 de ani, cu domiciliul în orașul Baia Mare. Bărbatul era vecin cu ucigașul, Nicolae Meheș – un fost miner, în vârstă de 62 de ani, informează presasm.ro.

După ce a izbucnit un scandal spontan, Meheș l-ar fi înjunghiat cu un cuțit pe C.V. Numai că, la un moment dat, i s-ar fi părut că din victimă ar fi sărit o bucată de metal. Crezând că la mijloc ar fi un lucru ”necurat”, în sensul că victima ar putea să fie… de origine extraterestră, criminalul a pus-o pe masă și a tranșat-o.

Într-un moment de luciditate, Nicolae Meheș a sunat la 112 și a anunțat că și-a omorât vecinul, după care l-a tranșat. Când au ajuns la fața locului, polițiștii au rămas îngroziți de ce au văzut. Corpul victimei era decapitat, iar membrele erau desprinse de corp.